CARAȘ-SEVERIN – Banii vor asigura introducerea a 750 de kilometri de noi rețele de gaz în 31 de unități administrativ-teritoriale…
CARAȘ-SEVERIN – Zeci de percheziții DIICOT în această dimineață în Caraș-Severin și Timiș, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii!
CARANSEBEȘ – Campionatul Naţional de Judo Ne Waza U13 şi U15 a fost organizat sâmbătă, 23 septembrie, la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, competiție la care au participat aproximativ 300 de sportivi din toată țara. Competiția a fost organizată și cu sprijinul Federației Române de Judo!
REȘIȚA – Marius Cocioran a avut nevoie de câteva zile pentru a se adapta la condițiile din Japonia și așteaptă acum cu nerăbdare competiția. Marius, care se află la a treia sa olimpiadă, va concura în proba de 50 de km marș de la Jocurile Olimpice!
CARAŞ-SEVERIN – Începând cu data de 2 august, în judeţul nostru se pot efectua imunizări cu vaccinul produs de compania…
CIUCHICI – Lucrările la proiectul de reabilitare a sediului primăriei au fost finalizate, la sfârşitul săptămânii trecute fiind şi sfinţită această clădire care e acum ca nouă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Ambulanţa pentru Monumente Banat a intervenit de curând în comuna Grădinari pentru salvarea unui simbol al Banatului Montan: Turnul de pe Deal!
CARAȘ-SEVERIN – Cei care-și doresc să participe ca voluntari, alături de trupele profesioniste de pompieri salvatori, au șansa înscrierii până în 6 octombrie. Este vorba despre o nouă etapă de recrutare a cetățenilor interesați să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune“!
REȘIȚA – În etapa a II-a a Diviziei A, Seria A, CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 12, în deplasare, cu CS Universitatea Craiova. În primul meci din actualul sezon, atât Reșița, cât și Craiova au reușit să-și câștige meciurile. Dacă rosso-nerii s-au impus fără emoții, 44-30 cu Târgu Jiu, Craiova s-a chinuit puțin cu Poli Timișoara, scor final 32-29!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș s-a impus vineri, 22 aprilie, la limită, scor 1-0, în deplasarea de la Jiul Petroșani, din etapa a IV-a a play-out-ului Ligii 3, Seria a VII-a! Singurul gol al partidei a fost marcat de Călin, în urma unui lovituri de colț!
REȘIȚA – Unii privesc cu apreciere spre proiectele orașului, alții cu scepticism. Însă orașul începe să fie vizibil în țară și să se vorbească frumos despre planurile pentru viitorul urbei. Un exemplu în acest sens este reportajul amplu pe care Nicoleta Rădăcină, tânără jurnalistă la revista „Decât o revistă“ (DoR) din București, l-a publicat recent sub titlul „Reșița SRL”!
REȘIȚA – Din fericire, nu este vorba de un accident real, ci doar de un scenariu al unui exercițiu de pregătire, derulat de salvatorii cărășeni, la unitatea din Reșița!
REȘIȚA – Municipalitatea reșițeană a dezvăluit încă un detaliu al mult așteptatului eveniment „Love songs by Gregory Porter“, de pe malurile Bârzavei!
CARAȘ-SEVERIN – Povestea campionilor naționali Aurel și Cătălin Țuțuian merge mai departe! De curând, cei doi, tată și fiu, au fost premiați de administrația locală din Moldova Nouă!
PLUGOVA – Polițiștii de a Secția 4 Rurală Mehadia au observat, joi, în jurul orei 13.00, un fum dens care ieșea prin acoperișul și ferestrele unei case din Plugova!
REȘIȚA – Dacă până acum gospodinele au fost ocupate cu curățenia prin case și în curți, a venit momentul să lase mătura jos, începând pregătirile pentru masa de Paște, inclusiv la Centrul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Reșița, unde ieri activitățile au fost intense!
REȘIȚA – Municipalitatea reșițeană dorește să promoveze grădina zoologică a urbei ca destinație în zilele de sărbătoare. Fapt pentru care Grădina Zoologică „Prof. Ioan Crișan“ este deschisă pe perioada sărbătorilor pascale după programul 10.00-20.00, cu ultimul bilet la 19.30!
CARANSEBEȘ – PS Lucian a transmis Pastorala de Paști către credincioșii din Episcopia Caransebeșului. „În aceste vremuri confuze avem nevoie de pace, de multă credință și multă rugăciune, căci zilele rele sunt, iar potrivnicul nostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”, este mesajul Episcopului Lucian!
CARAȘ-SEVERIN – Nu este vorba despre vreo minune pe care n-a reușit-o nici Udrea, de pe tocuri, nici Dăncilă de pe bicicletă, ci despre folosirea unui termen de specialitate, vizavi de turnarea stratului de asfalt pe partea carosabilă a Drumului Județean 581!





