ORAVIŢA – În ședința de miercuri a Consiliului Local Oravița, aleşii locali Marțian Lepa, Radu Bompa, Sebastian Butan, Matei Andrițoi,…
BUCOȘNIȚA – Salvatorii cărășeni au fost anunțați, în jurul orei 11.39, despre producerea unui incendiu într-o locuință din comuna Bucoșnița. La fața locului au ajuns pompierii militari de la Detașamentul Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă!
CARANSEBEȘ – Deocamdată, aspectele care trebuie remediate la situl arheologic de la Jupa apar doar pe foaie. Sau nici atât?
CĂRBUNARI – Primăria Cărbunari vrea asfalt pe drumul către lac, dar Parcul Național a dat aviz negativ!
CARANSEBEȘ – Tragedia s-a petrecut într-o casă de pe strada Simion Bărnuțiu, unde, luni după amiază, tânărul de 22 de ani s-a spânzurat de o grindă a casei în care locuiau bunicii săi. A profitat de faptul că aceștia nu erau acasă și s-a sinucis!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Ne referim la fostul internat de pe strada Popeea din Caransebeș, astăzi mai mult o ruină și un focar de infecție, prins într-un proiect de reabilitare energetică pe PNRR. Aleșii locali au avut zilele trecute pe masă prelungirea duratei de implementare și execuție, de la 12 luni la 36 de luni, a proiectului respectiv!
CARANSEBEȘ – Voleibalistele pregătite de profesoara Laura Andrei au cedat la mare luptă cu una din favoritele la promovare, CSU Politehnica Timișoara, în etapa a doua a returului Diviziei A2 Vest. Caransebeșencele le-au dat ceva emoții gazdelor care până la urmă s-au impus cu 3-2: 25-18, 20-25, 25-21, 19-25, 15-5!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la CSȘ și CSM Reșița au reușit să cucerească patru medalii la Campionatele Naționale ale juniorilor I și II! Gimnaștii pregătiți de Robert Bălan, Alexandru Avram și Robert Pașca au obținut trei medalii de argint și una de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Recensământul intră în prelungiri! Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), perioada de culegere a datelor a fost extinsă până pe 31 iulie!
CARANSEBEȘ – Când a început să scrie, regizorul Ioan Cărmăzan era student în anul III sau IV. La orele de socialism îi venea să se urce pe pereți și-i era dor să vină la Bocșa. Așa că s-a apucat să-și reinventeze lumea!
CARAȘ-SEVERIN – Străinătatea face cu ochiul românilor care, în prima partea a anului, nu s-au înghesuit în Banatul Montan. Este una dintre concluziile sondajului online desfășurat în perioada 11 aprilie – 20 iulie, de către studenții Centrului UBB coordonați de prof. Gheorghe Popovici!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni spun că au continuat și în zilele sfârșitului de săptămână acțiunile menite să identifice persoanele care conduc sub influența alcoolului și a drogurilor. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate, mai ales cele nocturne!
REȘIȚA – Reșițeanul a concurat onorabil în proba de 35 de km marș a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii și s-a clasat la final pe locul 38, din 50 de mărșăluitori participanți. Marius a fost cronometrat cu timpul de 2 ore, 43 de minute şi 27 de secunde!
CARAŞ-SEVERIN – După ce deputatul Silviu Hurduzeu i-a atras public atenţia lui Virgil Popescu vizavi de faptul că „depozitele de gaze trebuie umplute pentru iarnă“ şi că îşi doreşte fapte, nu vorbe, de la ministrul Energiei, liberalul Andrei Ungur spune că şeful PSD Caraș-Severin nu este informat corect!
CORNEREVA – Polițiștii cărășeni, coordonați de un procuror caransebeșean, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani din Petroșani, județul Hunedoara, bănuit că sâmbătă, 23 iulie, ar fi sustras, împreună cu un tânăr de 21 de ani, suma de 50.000 de lei, din locuința unui bărbat de 84 de ani, din comuna Cornereva!
SEMENIC – Asta a fost concluzia declarațiilor susținute de aleșii timișenilor care, aparent, nu s-au lăsat înduplecați de stăruințele primarului Reșiței, prezent la o ședință a forului, pentru a susține cauza Domeniului Schiabil Semenic!
REȘIȚA – Descriem astfel proiectul prin care gorjeanul Florian Ușurelu a vizitat fiecare județ al țării, dedicându-i câte-un filmuleț în care-și arată impresiile despre cele văzute!
CARANSEBEȘ – Cosmin Ilie, comandantul Detașamentului de Pompieri din Caransebeș, a cucerit două medalii la Jocurile Mondiale ale Politiștilor și Pompierilor!
