Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Este isprava unui reșițean de 36 de ani care, într-o noapte, și-a însușit bunurile aflate în parcarea unui centru comercial din Caransebeș, conducând fără permis un microbuz!

Un bărbat de 36 de ani din Reșița a fost reținut de polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, fiind bănuit că în noaptea de 24 spre 25 iulie ar fi sustras aproximativ 70 de europaleți depozitați în parcarea unui centru comercial din Caransebeș, informează Poliția județului, cu precizarea că acesta urma să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru dispunerea de măsuri legale.

Mai mult decât atât, „bărbatul ar fi sustras cei 70 de europaleți folosind un microbuz pe care l-ar fi condus fără a deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și continuă cercetările“, precizează IPJ CS.

JCS-A.M.