Dunca: Ce dacă mă contrazic cu Popovici sau Crina? La spital aş pune şi director PSD! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cu sau fără schimbări, spitalul județean merge groaznic! Șeful județului spune că a luat decizia schimbării managerului SJUR după îndelungi așteptări, pentru a întrerupe situația existentă acolo, însă subliniază că nu există o certitudine că lucrurile vor merge mai bine!

Așa cum era de așteptat, șeful județului a luat în mâini frâiele spitalului județean, căzut într-o reală disperare financiară, și a schimbat conducerea unității. „Am întrerupt această situație, a spus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, în cadrul ședinței ordinare de marți. Acum, sigur, e greu și nu avem o certitudine că lucrurile vor merge mai bine, că situația se va îmbunătăți, dar cu siguranță în vechea formulă știam cum merge treaba, am avut trendul creșterii datoriilor. Altceva ce puteam să așteptăm? Efortul meu și înțelegerea, am căutat toate soluțiile, nu am făcut această demitere atunci când mi s-a recomandat prima dată, am lăsat un termen, să vedem, să încercăm. Dar văzând că lună de lună datoriile cresc, unde să ne oprim, ce să facem? Și mi-am asumat asta“. Oficialul a precizat că a luat decizia demiterii managerului Alina Stancovici, la finele săptămânii trecute, în locul său fiind numit, începând de vineri, 22 iulie, fostul director medical, medicul Cosmin Librimir.

Subiectul, care a devenit unul obișnuit în cadrul dezbaterilor Consiliului Județean Caraș-Severin, a atras și o serie de șicane la adresa președintelui CJ, care a fost întrebat dacă și-ar da demisia în cazul unui nou eșec managerial la spital. Romeo Dunca le-a răspuns mai în glumă că acolo e ca la întemeierea unei familii, încerci de mai multe ori până-ți iese. Consilierul județean Ioan Crina l-a întrebat dacă ar pune vreunul de la PSD, iar Ionuț Popovici a avut de discutat legalitatea actelor vizând schimbarea, cum că n-ar avea semnătura secretarului general al județului. Președintele a precizat că documentele au avizul juridic, doar că în ziua respectivă cel care a semnat nu a fost secretarul, ci altcineva abilitat legal. În plus, fostul manager, deși înota în dezastrul financiar, avea calificative maxime la evaluări pentru că, așa cum spunea președintele CJ, comisia de evaluare folosea criterii oferite chiar de manager… Șeful județului estima datoriile SJUR undeva la 23-24 de milioane datorii în general, dintre care arierate mult peste ce-a fost, undeva la 16 milioane.

„Dacă cineva vine și ne dă o soluție bună, cum să nu. Faptul că e din PSD, n-o să spunem că nu e o soluție care ar putea să fie salvatoare pentru situația în care ne aflăm. Eu dacă am un conflict verbal cu Popovici, îl am pe niște argumente. Dacă dl Crina prezintă o situație care ar putea să fie reală, trebuie să ținem cont de ea. De ce nu? Eu altfel înțeleg lucrurile. Aiurelile dlui Popovici sunt una, iar ceea ce câteodată sesizează dl Crina e altceva. E un alt limbaj, e o altă discuție, o altă aprindere, e altceva! Consider un asemenea dialog, chiar dacă este contradictoriu, constructiv pentru județ“.

Președintele Consiliului de Administrație al SJUR, medicul Paul Purea, a tras un semnal de alarmă vizavi de situația financiară a unității: „Ce se întâmplă? Noi, Consiliul de Administrație, nu eu, pentru că sunt 23 de milioane datorie, dintre care 17 milioane arierate, și dna Stancovici a făcut acum, în ultima vreme, încă 2 milioane de arierate. Da, da, vă dați seama? Acuma, iertați-mă, spitalul ăsta merge groaznic, este singurul din țară cu asemenea datorii. Și atunci noi, Consiliul de Administrație, suntem obligați legal să sesizăm ordonatorul de credite, care este consiliul județean, că nu s-a îndeplinit angajamentul luat prin contractul de management, și atunci noi am propus revocarea din funcție“. Paul Purea a precizat că în martie a fost o primă propunere de revocare, iar acum, înaintea schimbării, a mai fost făcută una.

Șeful județului a subliniat că decizia a fost luată după o lungă perioadă de așteptare, în care managerul ar fi putut lua măsurile necesare aducerii spitalului pe linia de plutire, dar și în care s-au purtat discuții cu alți specialiști care să preia frâiele conducerii. Din păcate, însă, chiar dacă scoaterea unui spital de rang județean din dezastrul financiar putea constitui o provocare pentru orice manager, nimeni nu s-a arătat tentat de posibilitățile de remunerare limitate ale unui municipiu de provincie. Nici măcar vreunul de la PSD…

JCS-Antoniu Mocanu