ORAVIȚA – Administrația spitalului apreciază investițiile susținute de autoritatea locală pentru a oferi un plus de confort pacienților și pentru…
CARANSEBEȘ – Secția s-a îmbrăcat în haine noi, după o investiție de peste 50 de mii de lei din bugetul spitalului, dar și cu ajutorul unor sponsori generoși!
REȘIȚA – Costin Curelea, selecționerul României U20, a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciurile cu Italia și Polonia, din Elite League, care vor avea loc la Târgoviște, iar printre fotbaliștii convocați se află și fundașul de la CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă sulițele aruncate între foștii și actualii oficiali au îmbrăcat aerul glumelor, șeful județului a aderat la ideea primarului Reșiței, potrivit căreia, după o eventuală reorganizare administrativă a țării, vom asista la dispariția consiliilor județene!
CARAŞ-SEVERIN – Într-un mesaj postat la finalul Congresului Extraordinar al PNL, senatorul liberal spune că e nevoie de oameni care…
BĂILE HERCULANE – În perioada 8-10 aprilie s-a desfășurat Campionatul Național de Powerlifting, în comuna Blejoi din județul Prahova! Cărășenii Avram Rădoi și Mario Rădoi au reușit să câștige titluri de campioni naționali la categoriile la care au participat!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – E concluzia unor aleși locali din Caransebeș, care au dat cu piciorul, deocamdată, la cele 2,5 milioane de lei repartizați de la județ municipiului!
REȘIȚA – Potrivit anchetatorilor, băiețelul care a văzut lumina zilei la Spitalul Județean din Reșița este rezultatul unui viol la care mama minoră a fost supusă prin amenințări și violență!
CARAȘ-SEVERIN – Înființarea așa-zisei Poliții a animalelor arată că violența, neglijența și abuzurile sunt obiceiuri frecvente și asupra necuvântătoarelor!
CARAȘ-SEVERIN – Așa cum ne-am obișnuit deja în ultimii ani, apropierea sărbătorilor de iarnă dă startul acțiunii naționale „Foc de artificii“, despre care ne-a vorbit, la nivelul județului nostru, insp.pp. Marius Moraru, ofițer specialist în cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin!
REȘIȚA – Primăria informează cetățenii despre faptul că, până în data de 23 decembrie, va fi restricționată circulația auto pe strada Feroviarului, pe porțiunea dintre intersecțiile cu strada Ceretului, respectiv strada Avram Iancu!
FOROTIC – Administraţia locală din comuna Forotic a început demersurile în vederea includerii obiectivului pe lista Patrimoniului Mondial!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că, la ora actuală, nu se impune un cântar pe drumurile judeţene, opinia lui Romeo Dunca fiind aceea că „oamenii care muncesc nu trebuie deranjaţi“!
CARANSEBEŞ – Asta se doreşte printr-un proiect de modernizare si dotare a Ambulatoriului Integrat de la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este scurtul bilanț al acțiunilor polițiștilor cărășeni, care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, când au aplicat peste 900 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Operatorul județean de apă pregătește un nou proiect de modernizare care, sub denumirea generică de „digitalizare“, se va ocupa de tot ce ține de consum, pierderi, contorizare și facturare!
CARAȘ-SEVERIN – Echipa Asociaţiei Acasă în Banat va aduce şi în acest an o bucurie şi un strop de speranţă la multe familii nevoiaşe din satele din Banat!
CARANSEBEȘ – Cel mai probabil, cea din urmă din variantă, crede primarul Caransebeșului, după ce majorarea tarifelor la gunoi, cerută de cei de la Transal Urbis, a picat la vot în consiliul local!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 5 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, inspectorii cărășeni de muncă derulează acțiuni de control asupra modului în care se respectă legislația ce vizează comercializarea articolelor pirotehnice!
