Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia pe care o trage senatorul social-democrat cărășean, după ce a prezentat o succintă listă cu măsurile inițiate de PSD pentru protejarea populației și economiei!

„Multe și consistente au fost măsurile inițiate sau susținute de PSD, care au protejat populația și economia. Cea mai importantă, prin efectele sale la scara întregii societăți, rămâne reinstituirea reglementării pe piața energiei, după liberalizarea absolut devastatoarea făcută de guvernările de dreapta! (…) Nu e simplu, nu e ușor, nu e suficient! Mai sunt enorm de multe lucruri de făcut“, a subliniat social-democratul cărășean.

Senatorul crede că dacă PSD n-ar fi fost la guvernare, multe dintre măsurile vitale ale ultimului an n-ar fi existat sau ar fi avut efecte mai restrânse de sprijin economico-social: „O comparație edificatoare! În 2022, totalul pachetelor masive de sprijin pentru populație și economie, inițiate sau susținute de PSD, reprezintă mai mult de 6% din PIB și este cel puțin dublu față de 2021, când a fost o guvernare pur de dreapta. Marea diferență între PSD și partenerii săi de guvernare este că întotdeauna PSD făcut o prioritate din susținerea, cât de mult se poate, a categoriile celor mai vulnerabile: salariați cu venituri mici, pensionari, familii cu copii. După inițierea și promovarea cu succes, la începutul anului, a pachetului social – creșterea pensiilor cu 14%, a salariului minim cu 11%, a alocațiilor – PSD reușește acum promovarea unui nou pachet de măsuri, cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, care crește cu până la 45% veniturile celor mai nevoiași pensionari și majorează cu aproape 18% salariul minim“.

Potrivit senatorului Ion Mocioalcă, PSD a insistat încă de anul trecut pentru reglementarea energiei! Iar anul acesta „a reușit să impună niveluri ale plafonării care au făcut ca facturile populației și ale IMM-urilor să rămână suportabile; iar începând cu anul viitor nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei/KWh, ceea ce reprezintă o extraordinară protecție în fața prețurilor care ajung până la 7-9 lei/KWh. În fapt, peste 95% din populație, care se încadrează într-un consum lunar de până la 255 de KW/h, va plăti 0,8 lei/KWh. După un an de guvernare, cu PSD prezent și profund implicat în actul de guvernare, România nu doar că a făcut față celor mai grave crize din istoria recentă, dar a reușit să facă progrese importante“, a încheiat social-democratul cărășean.

JCS-T.K.