Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Acesta este scurtul bilanț al acțiunilor polițiștilor cărășeni, care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, când au aplicat peste 900 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare!

„În perioada minivacanței care s-a încheiat, polițiștii rutieri și cei de la structurile de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră au fost prezenți în trafic și au continuat acțiunile reactiv-preventive pentru siguranța traficului rutier. Pentru abaterile constatate, au aplicat 902 sancțiuni contravenționale, dintre care 438 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 108 conducători auto au fost sancționați pentru că au condus autovehicule fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării. 32 de pietoni și 12 bicicliști au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentară și alte abateri. 52 de conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h și peste 70 km/h limitele legale de viteză și alți 4 conducători auto care au condus autovehicule fiind sub influența alcoolului au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 99 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare“, informează Poliția județului.

Au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe dintre ele, 8, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Oamenii legii au prezentat unul dintre cazuri, din 3 decembrie când, la ora 22.30, polițiștii din Caransebeș au tras pe dreapta, pe DC 4, din Obreja, autoturismul condus de un localnic de 47 de ani, în cazul căruia alcooltestul a indicat un rezultat de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză polițiștii întocmind dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Săptămâna aceasta polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere din cauza consumului de alcool și droguri și conducerii autovehiculelor sub influența acestora“.

JCS-A.M.