CARANSEBEȘ – Trei sportivi de la Cobra Gym Caransebeș vor participa la Campionatul Mondial de culturism, în luna noiembrie. Dorian…
CARANSEBEȘ – Primele informații arată că două persoane și-au pierdut viața pe DN 58, la ieșirea din Caransebeș spre Reșița, în cartierul Valea Cenchii, după ce două autoturisme au intrat în coliziune!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul spune că liberalilor li s-au aprobat mai multe amendamente pentru dezvoltarea comunităților, în special pentru Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Acum 34 de ani, caransebeșenii spuneau NU unui regim de teroare și frică, fără credință și fără Dumnezeu. Nu mulți dintrei cei care atunci preluau conducerea orașului s-au mai aflat azi la Primăria Caransebeș, acolo unde a avut loc întâlnirea celor care atunci au avut curaj, spun unii dintre ei, nebunie, spun alții!
CARAŞ-SEVERIN – Numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul elevilor şi profesorilor a crescut mult faţă de ultima raportare!
REȘIȚA – Maestrul de renume mondial a trecut prin clipe de coșmar în curtean unui hotel din Arad, oraș în…
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean se declară mulțumit de proiecția bugetară făcută de Consiliul Județean Caraș-Severin, prin care municipiul Caransebeș ar urma să primească 1,5 milioane de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Deși autoturismul, valorând undeva la 34.000 de euro, figura ca furat, polițiștii cărășeni presupun că acesta ar fi fost cumpărat de cel găsit la volan, care nu l-a mai achitat!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre misiunile de asanare derulate de trupele profesioniste din cadrul ISU, de la începutul acestui an!
CARANSEBEȘ – După ce omul de afaceri Gabriel Olariu a ratat zecile de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului prin fonduri europene, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat și din ce motive!
CARANSEBEȘ – Pentru regizorul Octavian Iacob, ultimii patru ani au însemnat multă muncă și multe sacrificii pentru a-și duce la îndeplinire visul de a realiza ceea ce specialiştii şi publicul îl consideră cel mai aşteptat film românesc al ultimilor ani. Alături de el, o distribuție de 30 de actori și o echipă care o are ca manager de proiect pe caransebeșeanca Mirela Mușat!
REȘIȚA – Șahiștii de la CS Muncitoresc Reșița au obținut rezultate foarte bune la puternicul turneu de șah rapid de la Oradea, Memorialul „Dan Mihai Carțiș”. Au participat 6 mari maeștri, 7 maeștri internaționali, 5 maeștri FIDE și 100 de participanți din 6 țări!
MERCINA – Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 23 septembrie, de la ora 17, în deplasare, cu ACB Ineu, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Miercuri seara, la 112, a fost anunțată dispariția unui bărbat, șofer pe TAF în zona Semenic-Brebu Nou. Colegii acestuia au găsit utilajul în Lacul 3 Ape, pe coada lacului, însă nici urmă de conducătorul TAF-ului!
BOCȘA – Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe DN 58B, în orașul Bocșa, pe strada Funicularului, la intersecția cu strada Carpați!
REȘIȚA – 90 de ani de la fabricarea locomotivei cu abur 230.132 produsă la Reșița și aflată la Ploiești! Se împlinesc astăzi, 21 septembrie, de la momentul parcursului de probă pe ruta Reșița-Bocșa Montană!
REȘIȚA – Primul transport de şină pentru proiectul de modernizarea a infrastructurii de transport public din Reșița a sosit. Este vorba de 800 tone de cale de rulare ce va fi folosită pe tronsonul Kaufland – Triaj!
CARAŞ-SEVERIN – Fostul şef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Claudiu Dolot, a spus unui judeţ întreg povestea unei femei de 70 de ani care s-a trezit cu o factură imensă la curent! Cum a aflat Dolot povestea? Cumpărând miez de nucă, în piaţă, de la tanti Maria!
CARAŞ-SEVERIN – Conducerea Poliţiei Române face un control intern la IPJ Caraș-Severin, după ce adjunctul inspectorului-şef, Aurel Coman, ar fi ameninţat mai mulţi poliţişti că vor fi mutaţi şi sancţionaţi pentru că sunt axaţi numai pe controale la transportatorii de lemne!





