CSM Reșița vrea al cincilea succes la rând - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 23 septembrie, de la ora 17, în deplasare, cu ACB Ineu, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!

Rosso-nerii vor încerca să continue seria de succese, elevii lui Cheregi înregistrând până în acest moment patru victorii, cu CS Phoenix Buziaş, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, CS Şoimii Lipova și ACS Progresul Pecica. De asemenea, Reșița a trecut și de două tururi în Cupa României.

„Din ceea ce știu este o formație care practică un joc organizat, cu un antrenor bun, și aici vreau să-l menționez pe Cristi Sculici. ACB Ineu este o echipă capabilă să producă o surpriză, drept dovadă unele rezultate din acest campionat. Cred că dacă vom rămâne conectați la ceea ce avem noi de făcut, putem veni cu puncte de la Ineu. Meciul va avea loc vineri, așa că pierdem o zi de pregătire. Toată lumea trebuie să fie refăcută din punct de vedere fizic până la ora jocului, chiar dacă am avut săptămâna trecută trei meciuri. Cheltuiala de efort a fost foarte mare, iar terenul nostru de la jocul cu Pecica a fost foarte greu. Vreau să-i felicit pe băieți pentru modul cum s-au prezentat din punct de vedere fizic după ultimele trei jocuri oficiale. Au toată admirația din partea mea”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea

1 Comentariu

  1. Coco Flanel Reply

    Bobare, ai ciordit si banii de gazon, de se plange acuma Cheregi ca terenul e foarte greu. Nu te laudai ca ai facut gazon ca-n palma cu zeci de mii de euro? Ciorditorule

Adaugă comentariu