TEREGOVA – Kinder Cup Teregova a avut loc duminică, 17 septembrie, și s-a desfășurat exact așa cum și-au dorit organizatorii,…
CARAŞ-SEVERIN – Asta a declarat consilierul APIA, Attila Bognar, pentru CAON, adăugând că județul Caraș-Severin are un potențial agricol considerabil datorită diversității sale geografice: „Avem zona de câmpie, zona montană și zone defavorizate. Fermierii care accesează toate măsurile disponibile pot obține subvenții frumoase!“
REȘIȚA – Acesta este rezultatul inventarierii celor din Govândari, cu privire la modul în care au fost construite!
REȘIȚA – Cupa „Mărțișor’’ la șah a fost organizată miercuri, 1 martie, și a reunit la start 31 de participanți!
REȘIȚA – După transferul activelor spre Hidroelectrica, ar trebui să nu mai fie probleme în următorii 20-50 de ani. Declarația…
REȘIȚA – Asta a pățit un șofer de TIR argeșean, prins în Caraș-Severin cu o încărcătură de peste 30 de metri cubi, care nu a mai respectat timpii de conducere, odihnă și repaus impuse de lege, din dorința de a se întoarce înapoi mai repede. Tot în grabă, omul n-avea nici RCA, așa că a rămas și fără numere, și fără talon, și fără capul tractor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost răspunsul lui Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, despre reindustrializarea judeţului!
REȘIȚA – Liga 2 revine după pauza datorată meciurilor echipei naționale, iar CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, acasă, cu Unirea Ungheni, în etapa a XIV-a! Rosso-nerii se bat pentru primele locuri și sunt în acest moment pe locul 3, cu 24 de puncte, în timp ce Unirea Ungheni ocupă locul 17, cu doar 11 puncte!
REȘIȚA – Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani va avea loc la finalul săptămânii, la Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut partida cu Corvinul Hunedoara, scor 0-2, meci disputat sâmbătă, 16 septembrie, în etapa a VI-a Ligii 2!
REȘIȚA – Este isprava unui reșițean de 37 de ani care nu a lăsat volanul și pedalele cu una, cu două, ci abia după ce a fost reținut de oamenii legii pentru concurs de infracțiuni. Polițiștii de la Biroul Rutier de la Municipiu l-au reținut pentru 24 de ore, după ce l-au surprins, de două ori în aceeași noapte, conducând un autoturism neînmatriculat în circulație, fiind sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere, după cum informează anchetatorii!
CARAŞ-SEVERIN – TRANZGAZ evaluează, în prezent, singura ofertă vizând construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane metru cubi pe an!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre alocarea a 3,2 milioane de lei, destinaţi funcţionării curente şi continuării investiţiilor!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană se anunță ploaie… cu fonduri de la București. Scriem asta cu referire la faptul că primarul Ion Poplicean a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare a proiectului care prevede modernizarea a două străzi din satul Potoc!
CARANSEBEȘ – Fondista Liliana Dragomir a participat recent la Running Festival, unde a concurat în proba de 10 km alergare pe șosea împotriva celor mai bune sportive din lume, cursă în care s-a stabilit și un nou record mondial. Ea s-a clasat la final pe 3 în clasamentul elitelor din România, iar la general pe locul 14!
CARAŞ-SEVERIN – E o întrebare firească după ce primarul Caransebeşului a aruncat în spaţiul public informaţia că Dunca rămâne preşedinte pentru că vor fi liste comune ale PNL şi PSD la alegerile de anul viitor!
REȘIȚA – Cetățenii Reșiței se arată revoltați contra celor care confundă drumul cu groapa de gunoi. Lucru ajuns la urechea noastră în cadrul unei simple călătorii cu autobuzul, moment numai bun ca să aflăm ce mai vorbește gura târgului!
BOLVAȘNIȚA – Proiectele comunei intră încet în sezonul de toamnă. Lucrările sunt în grafic la căminul cultural din Bolvașnița, însă străzile laterale mai au de așteptat.
Am reținut asta din discuția cu primarul Petru Mihăilescu, care ne-a vorbit despre proiectele aflate în execuție, dar și despre cele care încă sunt la stadiul de documente!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița vor juca sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17, în Sala Polivalentă, cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în prima etapă a Diviziei A, Seria A!


