Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cetățenii Reșiței se arată revoltați contra celor care confundă drumul cu groapa de gunoi. Lucru ajuns la urechea noastră în cadrul unei simple călătorii cu autobuzul, moment numai bun ca să aflăm ce mai vorbește gura târgului!

Așa am auzit că sunt câte unii pentru care drumul ocolitor și vegetația de pe marginea acestuia au devenit spațiu de depozitare pentru moloz, resturi menajere ori te miri ce mai au prin casă și nu le mai trebuie. Context în care gura târgului întreabă ce fac cei responsabili.

Odată curiozitatea stârnită, ne-am deplasat la fața locului ca să vedem în ce măsură realitatea confirmă vocea poporului. Mai ales că, de ceva vreme, la Reșița se vorbește despre implementarea de sisteme inteligente de colectare deșeuri, se vrea oraș verde etc. Pentru asta este însă nevoie și de implicarea cetățenilor. Pe centură, am prins în cadru câteva pungi cu gunoi menajer aruncate de „binevoitori” pe marginea drumului. Dar și mașina primăriei tranzitând zona. Am văzut și mașini de poliție pe centură, precum și utilajele primăriei tăind vegetația de pe margine. Dar, de vreme ce am văzut pungi de gunoi chiar pe marginea drumului, oare ce-o fi în spatele lăstărișului și vegetației de lângă drum?

În acest context, ne-am dorit să aflăm ce măsuri concrete au luat cei responsabili contra celor certați cu bunul simț. Dar mai ales ce alte măsuri mai dure vor urma, întrucât realitatea de la fața locului arată clar că e nevoie de asta. Și desigur ce sancțiuni riscă cei care confundă centura cu groapa de gunoi. Sunt întrebări pe care le-am adresat în scris Primăriei, Poliției Locale și Gărzii de Mediu. Așteptăm răspunsurile împreună cu măsuri care să taie cheful unora de a mai arunca gunoiul pe unde au chef. Până să primim răspunsuri, semnalăm și pe această cale situația către autorități, iar pe amatorii de aruncat gunoiul pe drum, dacă cred că e corect așa, îi invităm să procedeze și pe mai departe la fel. Însă drumul pe care aruncă gunoiul să fie… cel care trece pe la poarta lor. Oare le place?

JCS-Ionel Ivașcu