Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După transferul activelor spre Hidroelectrica, ar trebui să nu mai fie probleme în următorii 20-50 de ani. Declarația îi aparține primarului Ioan Popa, care estimează că nu va dura mai mult de două luni până când activele importante ale societății vor fi transferate spre cea mai mare companie de stat din România pe zona de energie sau către o subsidiară a acesteia!

„Prin presiuni pe care le-am făcut la nivel politic, am forțat să se ia în calcul o analiză a activelor UCMR. Lucru care s-a făcut, iar Hidroelectrica a depus solicitare de cumpărare a activelor performante ale UCMR. Acolo sunt active importante și utile pentru Hidroelectrica, în sensul că UCMR a creat 95% din turbinele din România. Sunt peste 480 de grupuri hidroenergetice în țară, iar mentenanța lor se poate face la Reșița. Din punctul meu de vedere, UCMR e salvată. Am spus-o mai multor prim-miniștri că e o chestiune de siguranță națională, fiind vorba despre siguranța energetică a țării!”, afirma Ioan Popa în recenta ședință de consiliu local.

Primarul a făcut aceste referiri în răspunsul oferit consilierului Gabriel Dinu, care s-a interesat de situația marilor datornici către bugetul local. UCMR este unul dintre datornici și, pentru recuperarea datoriilor, primăria se arată interesată de unele dintre activele care nu sunt importante în fluxul de producție. Mai precis, e vorba de Casa de Cultură, Vila Roșie, Vila Regală sau grădinița din Moroasa. Aceste active, care nu au impact în fluxul de producție, pot fi preluate de oraș sau de către terți, în condițiile în care Consiliul Județean nu și-a manifestat dreptul de preempțiune pentru cele două vile pe care le vrea și primăria. „Planul nostru este să facem un muzeu al istoriei industriale a Reșiței. Așteptăm evaluările din partea UCMR. Dacă prețurile sunt absurde, putem temporiza așa cum facem și-n cazul casei de cultură, de care de asemenea suntem interesați!”, i-a răspuns primarul lui Gabriel Dinu.

Evaluarea casei de cultură, făcută de o firmă din Cluj, este considerată prea mare. De aceea, primăria a lăsat evaluatorul să liciteze obiectivul, urmând a intra în cursă atunci când prețul va fi rezonabil. „Cu directorul UCMR avem o relație excepțională, în ultimii ani am făcut pași fantastici. De pildă, realizarea transferului de proprietate pentru cele 40-50 de hectare din Mociur. Mai au în planul de vânzare grădinița din Moroasa, terenul pe care este Ocico de câțiva ani. Orice bunuri de care nu mai au nevoie vrem să găsim noi o utilitate pentru ele. La fel procedăm și cu TMK de câțiva ani. Am luat peste 28 de hectare de teren de la ei. Pe 8,5 hectare în Stavila vom face apartamente, grădiniță și creșă. Pe cele 12 hectare din Triaj, avem proiectul pentru spital. Terenurile abandonate sunt resurse importante pentru orice oraș!”, a încheiat Ioan Popa.

JCS-Ionel Ivașcu