REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 22 februarie, cu scorul de 4-1, în deplasare, în fața echipei Pandurii Târgu…
CARAȘ-SEVERIN – Municipiul Caransebeş este favoritul acestei alocări, primind 1,25 milioane de lei, în timp ce Reşiţa primeşte de data asta doar 185 de mii de lei, mai puţin decât multe comune!
CARANSEBEȘ – Sub privirea scrutătoare a generalului Ioan Dragalina din parcul cu același nume, caransebeșenii, fie ei oficialități locale și județene, civile sau militare, fie simpli cetățeni, au luat parte la o manifestare de suflet, așa cum a numit episcopul Lucian ceremonialul dedicat Zilei Armate Române!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Marea speranță a judoului caransebeșean a confirmat forma excelentă în care se află și a cucerit medalia de aur la Campionatul Național Ne Waza pentru copii 2 U13, de la Drobeta Turnu Severin, competiție la care au participat peste 300 de sportivi din toată țara!
REȘIȚA – Unii reșițeni sunt îngrijorați de calitatea apei de la robinet, însă șeful AquaCaraș îi liniștește!
CARANSEBEȘ – A fost aproape neîncăpătoare Galeria de Artă „Corneliu Baba”, unde scriitorul și publicistul Radu Paraschivescu a dialogat vineri după-amiază cu iubitorii literaturii pe tema volumelor sale „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)” și „Cu inima smulsă din piept”!
CARANSEBEŞ – Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) are din nou conturile blocate, în ciuda infuziilor financiare din ultimele luni, de peste 2,5 milioane de lei, primite de la nivel guvernamental!
CARAȘ-SEVERIN – Subsecretarul de stat Dan Stan și prefectul Cristian Gâfu merg prin județ pentru a afla problemele cu care se confruntă structurile Ministerului de Interne, modul în care percep cetățenii activitatea angajaților MAI, precum și colaborarea autorităților locale cu angajații ministerului.
REȘIȚA – Accidentul s-a produs în această dimineață între Moniom și Câlnic și s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș s-a întărit recent cu doi fotbaliști. Sebastian Isarie și Daniel Bâldea au semnat cu formația antrenată de Adrian Enășescu!
CARANSEBEȘ – Turul popularei competiții Cupa Municipiilor Cărășene, ediția 2020, i-a reunit la start pe cei mai buni șahiști din județ, în sala de festivități de la etajul I al Casei Municipale de Cultură „George Suru” Caransebeș.
REŞIŢA – Consiliul Judeţean a adoptat miercuri, în cadrul şedinţei ordinare din luna februarie, o hotărâre prin care se taie banii daţi în plus, faţă de sumele solicitate, comunelor Ezeriş, Ocna de Fier şi Domaşnea!
REŞIŢA – Asta este concluzia autorităţilor în urma rezultatelor probelor prelevate, o posibilă poluare nefiind confirmată!
CARANSEBEȘ – E declarația primarului Felix Borcean, care nu mai e atât de sigur, ca în urmă cu ceva vreme, că actualul ministru de Interne nu va candida pentru Primăria Caransebeș!
CARANSEBEŞ – Nu ne întrebăm noi, ci consilierii locali ai PNL care susţin că au votat bugetul Caransebeşului chiar dacă are lacune, transmiţând primarului Borcean, printr-un comunicat trimis presei, că „orice derapaj bugetar al Primăriei va fi sancționat“!
CARAŞ-SEVERIN – Atât a ieşit după actualizarea, de către Consiliul Judeţean, a documentaţiei economice a proiectului de modernizare a DJ 581, de la intersecția cu Secășeni până la intersecția cu DN 57!


