Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Accidentul s-a produs în această dimineață între Moniom și Câlnic și s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Județean!

Potrivit IPJ Caraș-Severin, șoferul unui taximetru care circula dinspre Bocșa spre Reșița nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pierzând controlul volanului și intrând într-un cap de pod. În mașină se aflau două persoane, conducătorul auto și un membru de familie al acestuia, pasager dreapta față. Conducătorul auto în vârstă de 24 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,18 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Un alt accident s-a produs astăzi pe DN 57, unde o conducătoare auto de 26 de ani din Moldova Nouă, în timp ce circula cu autoturismul din direcția Pojejena spre Măcești, la km 109+ 750 m, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pe fondul unui carosabil umed, pierzând controlul asupra direcției de mers și intrând într-un șanț. Polițiștii de la Rutieră spun că mașina s-ar fi lovit de o buturugă și ar fi fost proiectată din nou pe partea carosabilă. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată etilotest, rezultatul fiind 0. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

JCS-L.A

2 Comments

  1. Cu siguranta vinovati sunt „drumarii” care nu s-au pus cu prosoapele sa usuce drumul.
    Apo trenuiau sa treaca la treaba cu foenurile pentru ca de aia ii plateste contribuabilul.
    Cum vine asta … au lasat drumurile ude ???!!!

Adaugă comentariu