Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta este concluzia autorităţilor în urma rezultatelor probelor prelevate, o posibilă poluare nefiind confirmată!

Oamenii încă se întreabă dacă apa roşie care a fost deversată prin conducta de canalizare de lângă Lidl, în Centrul Civic, e toxică sau nu. Pentru a-i linişti, am luat legătura cu directorul tehnic din cadrul ABA Banat din Timişoara, ing. Ionel Vlaicu, cel mai în măsură să ne confirme că nu e vorba de poluare: „Rezultatele analizelor de laborator efectuate la probele prelevate în 17 şi 18 februarie 2020 ne duc la ideea că pe acea gură de canalizare se deversează ape menajere, pentru că indicatorii care s-au analizat asta ne arată, respectiv detergenţi, organice şi amoniu. Indicatorii sunt crescuţi faţă de secţiunea amonte. Inspectorii şi specialiştii noştri au fost marţi la faţa locului şi au prelevat probe de apă din pârâul Doman şi în amonte de deversare, şi din această conductă de evacuare, conductă care ne duce la ideea că acolo sunt ape uzate menajere“.

Referitor la culoarea roşie a apei deversate, Vlaicu a spus că nu poate să nea dea prea multe informaţii, întrucât nu are suficiente indicii pentru o concluzie clară: „Poate să fie un colorant, poate să fie orice, dar nu este nimic toxic, pentru că analizele care sunt făcute pe râul Bârzava în aval sunt în regulă şi nici nu s-a observat mortalitate piscicolă sau altceva. Am primit şi rezultatele analizelor care nu s-au putut executa în laboratorul de la Reşiţa, respectiv la metale. E vorba tot de probele recoltate în 17 şi 18 februarie, însă exact cum precizam, sunt ape menajere neepurate, fiindcă nu se confirmă poluarea, sunt foarte mici limitele care s-au depistat, atât la plumb, cadmiu şi crom, cât şi la celelalte metale, fier şi cupru, deci indicatorii pe care i-a arătat aparatul sunt foarte mici. Deci, nu avem o poluare cu metale, sub nici o formă. Suspiciunea noastră că e vorba de ape menajere se adevereşte, probabil cineva a descărcat acolo un colorant, dar care nu face apa toxică. Repet, însă, că nu este voie să se descarce asemenea ape uzate“.

Dacă putem respira uşuraţi, ei bine, deocamdată da, în orice caz povestea apei roşii nu se termină aici, fiindcă această gură de scurgere ar putea fi blocată dacă nu va fi depistată provenienţa acestei deversări: „Primăria, cei de la AquaCaraş sau de la Garda de Mediu, mai precizează Ionel Vlaicu, trebuie să facă toate eforturile pentru a depista provenienţa acestei ape încărcate, de unde se scurge această apă în conducta respectivă şi mai departe în pârâul Doman. AquaCaraşul spune clar că nu este în proprietatea lor, cei de la Primărie spun că nu ştiu cine ar putea să fie racordat la acea canalizare, dar trebuie să stopăm această scurgere, indiferent de ce natură sunt apele. Noi nu putem să lăsăm să se scurgă acele ape uzate, fiindcă au, totuşi, o încărcătură de ape menajere neepurate. Am primit şi rezultatele analizelor la probele recoltate miercuri, 19 februarie, indicatorii nu mai sunt aşa de mari faţă de zilele precedente, detergenţii au scăzut de la 6 mg/l la 1,3 mg/l, organicele au scăzut de la 500 mg/l la 250 mg/la, iar amoniul a scăzut şi el de la 16 mg/l la 9 mg/l. Acestea sunt limite pentru ape uzate menajere, aşa cum precizam, dar nu este voie să deversăm astfel de ape în cursul de apă de suprafaţă. În regim de urgenţă trebuie depistată provenienţa acestor deversări, pentru că altfel, noi suntem obligaţi să luăm o măsură radicală, să blocăm o scurgere de ape pluviale, care poate să fie de la o gospodărie, dar nu putem accepta aşa ceva“.

JCS-Alexandra Gorghiu

1 Comment

  1. Apele menajere provin de la un agent economic si era obligatia Dvs sa-l identificati si aveati exact raspunsul asteptat.

Adaugă comentariu