VALEAPAI – Acestea vor fi supravegheate atent de către arheologii Muzeului Banatului Montan, astfel încât istoria îngropată în pământul conacului…
CARANSEBEȘ – Pentru regizorul Octavian Iacob, ultimii patru ani au însemnat multă muncă și multe sacrificii pentru a-și duce la îndeplinire visul de a realiza ceea ce specialiştii şi publicul îl consideră cel mai aşteptat film românesc al ultimilor ani. Alături de el, o distribuție de 30 de actori și o echipă care o are ca manager de proiect pe caransebeșeanca Mirela Mușat!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 23 septembrie, de la ora 17, în deplasare, cu ACB Ineu, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MUNTELE MIC. De 17 ani, pelerinajul la Crucea-monument de pe Muntele Mic în ziua Înălțării Sfintei Cruci a devenit o tradiție. Şi azi, 14 septembrie 2022, credincioși din întreaga Eparhie a Caransebeșului și din întreg Banatul şi-au adus recunoștința față de Domnul nostru Iisus Hristos pentru Sfânta Sa Cruce, dar și față de eroii neamului românesc!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a relatat două cazuri de conducători auto prinși sub influențe alcoolice necompatibile cu volanul, în seara și noaptea de marți spre miercuri!
REȘIȚA – Parohia Sf. Iosif cel Nou de la Partoș își sărbătorește ocrotitorul în zilele de 14 și 15 septembrie. Cu acest prilej, de la Catedrala Episcopală din Caransebeș, va fi adusă spre închinare racla cu părticele din moaștele sfinților Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, și Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului ne prezintă noi modificări legislative care au intrat în vigoare chiar de duminică, 26 ianuarie, ce vizează utilizarea mijloacelor de constrângere de către oamenii legii.
REŞIŢA – Duminică s-a creat o adevărată isterie pe Facebook în urma postării unei domnişoare, prin care sesiza că animalele de la grădina zoologică din Reşiţa sunt într-o stare deplorabilă!
REŞIŢA – Povestea tristă a celor cinci copii reşiţeni s-a scris pe hârtii cu iz penal în 26 ianuarie, când polițiștii de investigații criminale de la municipiu au reuşit să dea de urmele celor mici, cu vârste între 10 şi 14 ani, care sunt bănuiţi că în aceeaşi zi, undeva între 15.00 şi 16.30, ar fi intrat în trei autoturisme parcate, prin forţarea şi ruperea sistemului de închidere a portierelor.
CARANSEBEȘ – De asta i-a asigurat primarul Felix Borcean pe locuitorii cartierului, după ce un reprezentant al acestora a venit la ședința Consiliului Local și a întrebat care este mai situația proiectului de introducere a rețelei de gaz în Valea Cenchii.
MOLDOVA NOUĂ – O casă din Moldova Nouă a rămas fără acoperiş şi mansardă, după ce câteva scântei ar fi aprins izolaţia de polistiren a locuinţei, focul extinzându-se!
RĂCĂŞDIA – Spre deosebire de lucrările la sistemul canalizare şi alimentare cu apă, reabilitarea rutieră se realizează în ritm normal.
BERZASCA – Posibilitatea să avem alegeri locale în două tururi continuă să stârnească reacţii diverse în rândul primarilor cărăşeni!
REȘIȚA – Narcis Mihăilă și Marius Cocioran se pregătesc în Portugalia, la Monte Gordo, pentru a fi într-o formă cât mai bună la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice.
BĂILE HERCULANE – 23 de pompieri militari din Reșița, Caransebeș și Herculane acționează pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată din Parcul Național Domogled-Valea Cernei.
BUCHIN – În jurul orei 16.00, pompierii militari din Caransebeș au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la stingerea unui incendiu care a cuprins un autotren care transporta două motostivuitoare, pe DN 6, în zona Buchin.


