Caraş-Severin, Romania

BERZASCA – Posibilitatea să avem alegeri locale în două tururi continuă să stârnească reacţii diverse în rândul primarilor cărăşeni!

Fiecare edil are părerea lui, indiferent de partidul politic din care face parte. În mediul rural este deja binecunoscut că mai mult contează omul şi nu partidul. Omul ridică un partid şi nu invers. Comunităţile fiind mici, fiecare ştie aproape tot despre fiecare. Asta nu înseamnă că nu e loc de jocuri politice, strategii şi alianţe.

Primarul comunei Berzasca se declară, pentru moment, independent politic şi părerea lui faţă de alegerile în două tururi este foarte clară. „Eu nu pot aprecia pentru fiecare localitate dacă alegerile în două tururi favorizează primarul în funcţie sau nu. Totul este subiectiv şi diferă de la un loc la altul. Din experienţa anilor trecuţi, alegerile în două tururi favorizează coaliţiile unor grupuri de interese. Şi atunci nu mai câştigă neapărat cel mai bun candidat. Nu cred că interesele ar trebui să fie mai presus de interesul cetăţeanului. Şi pe lângă asta, alegerile într-un singur tur sunt mai puţin costisitoare. Am face economie la buget, mai ales că nu cred că avem bani de nu ştim ce să facem cu ei. Deşi eu nu cred că se va adopta această măsură, suntem pregătiţi pentru orice. Eu, probabil, voi candida independent şi mă bazez pe faptul că oamenii ştiu cine sunt şi ce am făcut, indiferent că vor merge la urne o dată sau de două ori. Cred că cel mai bine ar fi să fim mai preocupaţi de ce putem face pentru oameni, în loc să ne pierdem timpul şi resursele în bătălii politice care nu avantajează deloc cetăţenii“, declară Petru Nicolae Furdui, primarul comunei Berzasca.

JCS-Flavius Militaru