Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Povestea tristă a celor cinci copii reşiţeni s-a scris pe hârtii cu iz penal în 26 ianuarie, când polițiștii de investigații criminale de la municipiu au reuşit să dea de urmele celor mici, cu vârste între 10 şi 14 ani, care sunt bănuiţi că în aceeaşi zi, undeva între 15.00 şi 16.30, ar fi intrat în trei autoturisme parcate, prin forţarea şi ruperea sistemului de închidere a portierelor.

Copiii au furat mai multe cutii cu bomboane din cele trei maşini, care erau parcate pe străzile Nicolae Grigorescu şi Romul Ladea din Reşiţa (din cartierul Muncitoresc).

„La data de 26 ianuarie, în jurul orei 16.30, în urma sesizării unuia dintre proprietarii celor trei mașini, polițiștii au demarat cercetările, reușind identificarea și conducerea la audieri a celor cinci minori – patru băieți și o fată – împreună cu părinții lor, care au achitat prejudiciul către proprietarii celor trei autovehicule. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că cei cinci minori ar fi acționat în mod organizat, trei dintre ei pătrunzând în interiorul autoturismelor, iar ceilalți doi asigurându-se că nu sunt văzuți de nicio persoană, ulterior împărțind cu toții bunurile sustrase. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat“, ne asigură Poliţia judeţului.

JCS-A.M.

1 Comment

  1. Povestea copiilor e trista sau a celor pagubiti ?
    De ce nu le dati numele celor care au spart masinile,respectiv a „parintilor” pe care-i doare in spate de odraslele lor ?
    Interesant ca in toate cele trei masini s-au aflat cutii cu bomboane la vedere …
    Inca este debandada in Muncitoresc iar Politia Locala doarme in masini la OMW in loc sa patruleze pe strazi !

Adaugă comentariu