Caraş-Severin, Romania

RĂCĂŞDIA – Spre deosebire de lucrările la sistemul canalizare şi alimentare cu apă, reabilitarea rutieră se realizează în ritm normal.

Până la vară, locuitorii Răcăşdiei se vor putea plimba pe 5,4 km de străzi comunale reabilitate la standarde moderne.

„Se lucrează cum trebuie, ne-au permis şi condiţiile meteo. S-a decapat, s-a pus piatră şi un strat de asfalt. Mai avem de lucru la rigole şi căi de acces spre gospodăriile oamenilor. Apoi se va turna şi ultimul strat de asfalt şi lucrarea va fi gata. Toate aceste lucrări fac parte dintr-un plan mai amplu şi pe termen lung, prin care încercăm să oferim condiţii de trai cât mai moderne şi cât mai atractive. După cum ştiţi, problema majoră a satului este faptul că tinerii nu mai vor să locuiască aici. Noi încercăm să le oferim toate facilităţile şi să le arătăm că şi în mediul rural pot avea confort. Vrem să atragem tineretul înapoi spre sat, mai ales că zona noastră are un potenţial de dezvoltare destul de bun“, ne spune Mirco Lechici, primarul comunei, chiar de la faţa locului, dintre muncitori.

Ar trebui ca dezideratul autorităţilor din Răcăşdia să fie atins şi să servească şi ca exemplu pentru alte comune din judeţul nostru. Atragerea tinerilor spre sate este un obiectiv general pentru mediul rural. Fără o strategie corectă şi de durată şi fără investiţii serioase, satul cărăşean va deveni doar o plăcută amintire. Va deveni doar o imagine nostalgică a copilăriei generaţiei noastre, a vacanţelor petrecute la bunici, unchi şi mătuşi. Şi expresia „mă duc la ţară“ îşi va pierde sensul şi va trece în rândul arhaismelor. Nu credeţi că ar fi păcat?

JCS-Flavius Militaru

Adaugă comentariu