CARANSEBEȘ – Continuă investițiile anunțate de primarul Felix Borcean și managerul unității sanitare, Adrian Cican, la spital. Prima pe listă,…
SLATINA TIMIȘ – Un grav accident de circulație s-a produs aseară pe DN 6, între localitățile Slatina Timiș și Sadova Veche, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost grav rănit. În accident au fost implicate două autoturisme și un TIR!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este unul dintre posibilele efecte ale celor mai recente modificări legislative în materie de protecția animalelor, cei în cauză fiind cercetați pentru că au tăiat cozile și urechile animalelor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni vor participa la Campionatul European U15, competiție ce se va desfășura în perioada 16-19 iulie, la Zagreb, în Croația! Reșița va fi reprezentată de doi sportivi la acest campionat!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a mulțumit consilierilor locali, inclusiv celor liberali, pentru că au dat undă verde demarării investiției la „Fântâna lui Oprea”!
BOCȘA – În perioada 14-17 iulie 2022, la Bocșa se va desfășura cea de-a doua ediție a festivalului de film, eveniment care, prin grija regizorului Ioan Cărmăzan și a directorului Ioan Cojocariu, se derulează în întreg Banatul!
CARAŞ-SEVERIN – Peste weekend, timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe mai toate arterele judeţului, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, vrea să regândească rolul poliţiştilor locali și să-i trimită pe aceștia să asigure paza în fiecare școală. Vela a declarat luni dimineața că nu urmărește desființarea Poliției Locale, dar trebuie să existe o delimitare între aceasta și Poliția Națională.
REŞIŢA – Sau cel puţin asta exprimă judecătorul Robert Bîrsescu, şeful Secţiei Penale din cadrul Tribunalulul Caraş-Severin, pe o reţea de socializare când le spune tuturor că îi blochează pe cei care mai discută cu el despre pensiile magistraţilor!
REŞIŢA – Este povestea unei reşiţence de 51 de ani care a rămas fără bani, documente şi carduri după o clipă de neatenţie. Iar hoţii au profitat la maximum, plătind contactless, fără pin, cu cardurile, la diverse magazine!
REŞIŢA – Municipalitatea a primit, cu titlu de donaţie, Hotelul Constructorul şi terenul din preajma acestuia, de pe malul Lacului Secu. Edilul doreşte resuscitarea zonei turistice printr-o investiţie.
CARAŞ-SEVERIN – Intențiile Guvernului de a crește vârsta standard de pensionare pentru polițiști la 50 de ani i-au făcut pe mulți dintre aceștia să ceară deja ieșirea din sistem și trecerea în pensie. Evident, îndeplinind anumite condiții.
CARAŞ-SEVERIN – Tot mai multe lucrări care fac obiectul unor proiecte ale diverselor UAT-uri din judeţ sunt în impas. Primăriile dau vina pe constructori, constructorii dau vina pe lipsa de personal şi pe creşterile preţului de execuţie!
CARANSEBEȘ – Vineri, 10 ianuarie, mai mulţi actuali şi foşti jucători ai echipei Magica Caransebeş, membri ai galeriei, precum şi patroni şi sponsori au sărbătorit deschiderea Anului Centenar al acestei formaţii.
REȘIȚA – Sportivele pregătite de antrenoarea Luminița Lațcu au cucerit în 2019 nu mai puțin de 16 medalii la competițiile la care au fost angrenate!
CARAȘ-SEVERIN – Ca în fiecare an, foarte mulți copii din diferite județe învață să schieze, iar la finalul taberei, aceștia se întrec la tradiționala cupă organizată de Asociația Prietenii Munților.
