Caraş-Severin, Romania

BUCHINAccidentul s-a produs în jurul orei 11.50, pe DN 6, la Buchin. În accident au fost implicate un autoturism de poliție, o ambulanță și două TIR-uri.

Din primele informaţii, o ambulanţă care transporta un bolnav la Timișoara a intrat în depăşire, a agăţat o platformă ce venea din sens invers, iar autospeciala Poliţiei, aflată în trafic în spatele ambulanţei, a făcut aceeași depășire și a intrat în coliziune laterală cu paltforma, impactul fiind devastator. Poliţistul din Teleorman, aflat în autospecială, a fost rănit, însă, din fericire, este în stare conştientă la spitalul din Caransebeș. Rănită a mai fost şi o altă persoană din celelalte maşini implicate. Potrivit ISU, niciun şofer nu a fost încarcerat.

Accidentul a picat cum nu se mai poate mai prost pentru participanții la trafic. Asta din cauză că pe centura Caransebeșului se circulă cu restricții, iar pe DN 6 circulația este în continuare închisă, cozile fiind deja de câțiva kilometri. „Circulația închisă până la ora 16, estimativ”, anunță cei de la DRDP Timișoara.

Iar șoferii blocați în trafic au început deja să-și exprime nemulțumirea pe rețelele de socializare. „Să stai doua ore în mașină, să nu miște coloana deloc?! 5 mașini de poliție se plimbă și nu fac nimic!”, este doar unul din comentariile apărute.

UPDATE ORA 14.25. Se circulă normal, anunță cei de la Drumuri!

FOTO: DRDP Timișoara

Adaugă comentariu