Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ca în fiecare an, foarte mulți copii din diferite județe învață să schieze, iar la finalul taberei, aceștia se întrec la tradiționala cupă organizată de Asociația Prietenii Munților.

„Tabăra a început în data de 3 ianuarie. Am lucrat cu 110 copii din județele Caraș-Severin, Timiș, Bihor, dar și din București. În fiecare an tabăra se încheie cu un concurs, au avut loc primele etape din Cupa Prietenii Munților pentru începători și avansați. La Pensiunea Colț de Rai a avut loc balul schiorilor cu jocuri de cabană, diverse activități și botezul celor nou veniți. Cel mai tânăr participant din acest an are 4 ani și jumătate, iar cel mai mare 17 ani și jumătate. Am avut bucuria să-l avem din nou lângă noi pe Helmuth Krubl, președintele onorific al Asociației. Etapa următoare este programată în data de 25 ianuarie pe pârtia Casa Baraj”, a declarat Adrian Mateșoane, președintele Asociației Prietenii Munților Reșița.

De asemenea, În data de 8 februarie se va desfășura o nouă etapă din Cupa Prietenii Munților, care are loc împreună cu întrecerile Cupei „Colț de Rai”, organizate de Asociația Prietenii Munților și Pensiunea Colț de Rai.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Asociația Prietenii Munților