Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După soluţionarea celor 659 de contestaţii depuse la Bacalaureat, rezultatele finale au fost afişate. Astfel, rata de promovare după contestaţii, înregistrată de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, în judeţul Caraş-Severin este de 61,12%!

Din comunicatul de presă transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, din totalul de 1978 de candidaţi prezenţi au promovat 1209, cifra de promovabilitate crescând astfel de la 1170 candidaţi reuşiţi la 1209. Nu au existat licee cu 0 % promovabilitate, ne-a transmis Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ CS.

Dar să vedem şi topul liceelor cu cel mai mare procent de promovabilitate: pe primul loc se află Colegiul Naţional „Traian Lalescu “ din Reşiţa cu 99,12% urmat de Colegiul Naţional „Traian Doda“ Caransebeş cu 90,43%, Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Caraşova – 85,71%, Liceul Teoretic „Traian Vuia “Reşiţa – 82,73%, Liceul Baptist – 81,82%, Colegiul Naţional „C.D.Loga“ Caransebeş – 80,87 %, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ – 80,26 Reşiţa%. La polul opus se află Liceul Teoretic „Mihai Novac“ din Oraviţa cu 10,34%, Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă“ din Caransebeş cu 12% şi Liceul Tehnologic Berzovia cu 18,18% rată de promovabilitate.

JCS-Nicoleta Moraru