REŞIŢA – După ce s-a aliniat măsurilor luate la nivel național de instituții similare pentru combaterea propagării virusului COVID-19 şi…
CARAŞ-SEVERIN – Conducerea Poliţiei Române face un control intern la IPJ Caraș-Severin, după ce adjunctul inspectorului-şef, Aurel Coman, ar fi ameninţat mai mulţi poliţişti că vor fi mutaţi şi sancţionaţi pentru că sunt axaţi numai pe controale la transportatorii de lemne!
REȘIȚA – Pentru că tulburările de vedere pot fi corectate, dar patologiile oftalmologice duc la orbire. Acesta este mesajul campaniei din luna septembrie, care aparține Institutului Național de Sănătate Publică și este demarată de DSP Caraș-Severin!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Prima tranșă de echipamente medicale achiziționate prin proiectul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș”, cod SMIS 140035, a ajuns miercuri, 14 septembrie, la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș!
MUNTELE MIC. De 17 ani, pelerinajul la Crucea-monument de pe Muntele Mic în ziua Înălțării Sfintei Cruci a devenit o tradiție. Şi azi, 14 septembrie 2022, credincioși din întreaga Eparhie a Caransebeșului și din întreg Banatul şi-au adus recunoștința față de Domnul nostru Iisus Hristos pentru Sfânta Sa Cruce, dar și față de eroii neamului românesc!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a relatat două cazuri de conducători auto prinși sub influențe alcoolice necompatibile cu volanul, în seara și noaptea de marți spre miercuri!
REŞIŢA – Nu mai puţin de opt poduri pietonale sunt gata să unească ambele maluri ale râului, între promenada existentă şi cea care se va construi pe celălalt mal al Bârzavei!
REȘIȚA – Fostul portar Martin Tudor a murit în această dimineaţă, în jurul orei 10, la Reșița! Nu avea decât 43 de ani, dar un infarct i-a pus capăt vieţii!
REŞIŢA – Noi măsuri se iau în materie de şomaj, în Caraş-Severin. Activitatea de relații cu publicul a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă se va desfășura exclusiv prin email și telefon!
REŞIŢA – Într-o recentă şedinţă de consiliu local, ţinută în condiţii speciale având în vedere contextul epidemiei de coronavirus, a fost aprobat proiectul tehnic pentru amenajarea pistelor de biciclete şi aleilor pietonale din cartierul Lunca Pomostului!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat duminică seara Ordonanța militară nr. 4. Amenzile pentru cei care nu respectă izolarea se măresc, valorile fiind între minim 2000 de lei și maxim 20 de mii de lei!
REȘIȚA – …și perioada aceasta va trece, la fel cum au trecut de-a lungul vremurilor atâtea perioade grele. Cu urmări? Da, din păcate, multe negative. Dar și cu lecții din care sper să învățăm multe, pentru că avem timp să învățăm.
CARAŞ-SEVERIN – Asta spune Nelu Popa, primarul Reşiţei, dar edilul admite că „odată ce i-ai cucerit, îi ai aproape de tine definitiv“!
REŞIŢA – 53 de parcele din Zona Industrială Aglomerator-Valea Ţerovei urmează să fie concesionate, conform unei hotărâri de consiliu local, recent adoptată!
REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni au întrerupt cantonamentul de la Buziaș și se vor pregăti acasă în perioada următoare!
MOLDOVA NOUĂ – Chiar dacă suntem în plină stare de urgență, în carantină totală, inconștiența unora nu are margini. O femeie de 28 de ani din București, care se afla în capitală în autoizolare a domiciliu, a fost găsită în județul nostru, la Moldova Nouă, unde a ajuns după ce a bântuit toată capitala, iar apoi a luat trenul și… taximetrul!
