Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cea de-a treia etapă a reabilitării termice a blocurilor din Reşiţa va cuprinde şi un bloc de pe strada Horea!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest dă o veste bună reşiţenilor, în special celor care stau în blocul A5 de pe strada Horea, întrucât a fost semnat contractul de finanţare privind creşterea eficienţei energetice a respectivului bloc, inclus în cea de-a treia etapă a procesului. „Zona centrală a Reşiţei, capitala Banatului montan, se transformă prin proiectele cu finanţare europeană care se implementează acolo. Multe dintre ele vizează reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale şi a celor publice, o componentă importantă a Programului Operaţional Regional. (…) Proiectul vizează eficientizarea energetică a blocului A5 de pe strada Horea, un imobil cu zece etaje şi 40 de apartamente, ai căror locatari se vor bucura de un consum redus de energie şi facturi mai mici la încălzire odată realizată noua investiţie“, informează ADR Vest.

În cazul blocului A5 de pe strada Horea, sunt prevăzute lucrări de anvelopare a fațadei, de înlocuire a tâmplăriei exterioare de lemn, inclusiv închiderea balcoanelor sau logiilor cu tâmplărie nouă din PVC și geam termorezistent, după caz, termoizolarea podului, repararea acoperișului tip terasă, înlocuirea șarpantei din lemn, a învelitorii, a jgheaburilor şi burlanelor. Valoarea totală a investiţiei este de 1.077.494 lei, din care 572.304 lei finanţare nerambursabilă prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Proiectul a fost depus în cadrul apelului dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii (SUERD), iar perioada de implementare este de 16 luni.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu