Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După ce s-a aliniat măsurilor luate la nivel național de instituții similare pentru combaterea propagării virusului COVID-19 şi şi-a suspendat spectacolele cuprinse în programul lunii martie în sala de spectacole, Teatrul de Vest a preluat şi modelul prezentării acestora online, încă din data de 21 martie 2020, asemenea altor teatre din ţară!

Astfel, prin canalul propriu de YouTube, spectacolele integrale, filmate HD, pot fi vizionate gratuit. Până la această dată au fost difuzate: „A fost odată ca niciodată…în America“; „Jocul dragostei şi al întâmplării“; „Contrabasul“; „Prenumele “; „Aladin“.

Vizionările pe pagina de Facebook a Teatrului de Vest Reşiţa sunt programate la orele la care erau programate spectacolele în sală. Asta spre deosebire de unele teatre private, mai mici, care permit vizionarea doar după achiziţionarea biletelor, tot online, întrucât acestea nefiind susţinute de stat, pot supravieţui crizei generate de pandemie, prin solidaritatea şi înţelegerea publicului iubitor de de teatru.

JCS-A.G.

Adaugă comentariu