CARAȘ-SEVERIN – În perioada 3-5 ianuarie a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița a doua ediție a Cupei Banatului…
CARAȘ-SEVERIN – Asta le-a spus șeful județului consilierilor Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea (plecat acum la București), care l-au încolțit pe holurile Consiliului Județean cu tot felul de tachinări!
CARAȘ-SEVERIN – De acestea au beneficiat aproape 8 mii de persoane din toată țara! Poliția și DIICOT au intrat pe fir! Sunt vizați trei medici!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Atât era numărul total de posturi vacante adunat până joi, ziua dinaintea Bursei Generale, eveniment programat să aibă loc astăzi, de la ora 9.00, în sala Campus Cafe a universității reșițene!
CARANSEBEȘ – Cele 139 de obiecte vestimentare, care ar fi de fapt cârpe, în valoare de peste 20.000 de lei – asta oferea un lugojean, sub aparența unor haine de firmă, cumpărătorilor de bună credință din piață!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de două milioane de lei, atât e paguba suferită de statul român de pe urma activității nefiscalizate a unui constructor cărășean, care tot construia, dar nu ar fi înregistrat contabil veniturile de pe urma activității!
VĂLIUG – Totul a început aseară, în jurul orei 21, cu un apel la 112, care raporta că s-a produs un incendiu la doi dintre stâlpii din localitate și că ard firele, existând pericol de electrocutare, fiind vorba de o zonă circulată.
CARANSEBEȘ – Cele minus 5 grade de afară nu i-au împiedicat pe caransebeșeni să treacă în 2020 în aer liber, privind focul de artificii pregătit de municipalitate.
REȘIȚA – Totul s-a întâmplat de Anul Nou, în jurul orei 3 dimineața, când polițistul, care se întorcea de la o petrecere, a pierdut controlul mașinii și a lovit în plin un stâlp de pe podul de la Intim.
BOZOVICI – La agenția Loto din comună s-a câștigat marele premiu la 6 din 49! Un norocos a jucat un bilet cu trei variante simple la Loto 6/49, iar una dintre acestea s-a dovedit a fi cea câștigătoare. Numerele câștigătoare au fost: 5, 6, 16, 25, 35, 46.
MUNTELE SEMENIC – Căderile de zăpadă de săptămâna trecută au fost suficiente pentru a acoperi pârtiile de pe Semenic, astfel încât administratorii lor au putut deschide sezonul de schi.
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au intervenit azi, în jurul orei 10.50, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un garaj auto de pe Valea Țerovei. Cele două echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au reușit să stingă repede focul.
CARAȘ-SEVERIN – Printr-un comunicat de presă, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin, Pavel Roşca, informează populaţia că de Anul Nou vor fi deschise în cele două municipii ale județului câte o farmacie.
REȘIȚA – În opinia antrenorului Gheorghe Radu anul 2019 a fost unul destul de bun pentru boxul reșițean, iar obiectivul principal în 2020 este cucerirea unei medalii de aur.
REȘIȚA – Conducerea Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin a inițiat campania „DĂRUIEȘTE BUCURIE COPIILOR”, cu scopul de a încuraja copiii talentați ai județului de a practica fotbalul de performanță.





