REȘIȚA – CSM Reșița a pus în vânzare bilete virtuale pentru partida de sâmbătă, 5 decembrie, cu Ripensia Timișoara!
DOGNECEA – Apoi a fugit de la locul accidentului. Oamenii legii au stabilit că tânărul nu avea nici permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat!
REȘIȚA – Cartea lui Marian Apostol abordează alte momente din istoria recentă a industriei orașului. Mai exact perioada 2000-2003 și începutul anului 2022, etape importante pentru prezentul și viitorul industriei reșițene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Cu atât mai puţin prin intermediul unei variante electronice a celebrei „scrisori nigeriene”!
CARAȘ-SEVERIN – Iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care pedepsele urmează să fie înăsprite, mai ales pentru consum, întrucât acest fenomen a sărit dincolo de limitele imaginabilului!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului vorbește despre noi acțiuni vizând legalitatea transportului de material lemnos pe drumurile din județ. Numai vineri, 17 martie, polițiștii de la Secția 1 Rurală Reșița au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei și au dispus confiscarea a peste 30 de metri cubi de material lemnos!
REȘIȚA – Memorialul „Bicasz Cirică Andrei” la șah s-a desfășurat duminică, 29 noiembrie, în fața Sălii Polivalente din Reșița. Nu mai puțin de 20 de concurenți au îndurat frigul pentru a fi prezenți la cea de-a X-a ediție a acestei competiții!
REŞIŢA – Revoltat de ceea ce descoperă în administraţia judeţeană, preşedintele CJ vrea să înfiinţeze un punct de lucru al Poliţiei Economice la Consiliul Judeţean Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit Agenţiei de şomaj, din 4.821 de cărăşeni care au încercat, 3.075 au reuşit să se angajeze în primele zece luni ale anului 2020. Iar cifrele arată că doar 276 dintre norocoşi au studii superioare, în vreme ce 1.240 au făcut liceul sau o şcoală postliceală!
CARAȘ-SEVERIN – Conform Programului Național „Școala de Acasă”, finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, în județul Caraș-Severin a sosit duminică, 29 noiembrie, primul transport de tablete pentru elevii din învățământul preuniversitar, atât de necesare pentru cursurile online!
GLIMBOCA – Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22, la intrarea în Glimboca dinspre Oțelu Roșu și a fost anunțat la 112. Autoturismul condus de tânărul din Teregova, student la Teologie, s-a răsturnat de mai multe ori și a ieșit în decor!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat sâmbătă, la Jupa, la ceremonia care a marcat finalizarea obiectivului de investiții BRUA –faza, respectiv a conductei în lungime de 479 kilometri și a celor 3 stații de comprimare!
REŞIŢA – Șeful administrativului reşiţean a obţinut, recent, girul aleşilor locali pentru a putea recupera, din fonduri europene, banii investiţi în pandemie în echipamente pentru Spitalul Judeţean!
CARAȘ-SEVERIN – În zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din oraşe şi sate vor fi închise!
CARAȘ-SEVERIN – Klaus Iohannis ajunge sâmbătă, 28 noiembrie, în Caraș-Severin, mai exact la Jupa, în cadrul unui eveniment organizat de Transgaz. Tot la Jupa va ajunge și premierul Ludovic Orban!
CARAȘ-SEVERIN – O spune ministrul de Interne, Marcel Vela, făcând referire la donația făcută de președintele Romeo Dunca județului Caraș-Severin!


