Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Memorialul „Bicasz Cirică Andrei” la șah s-a desfășurat duminică, 29 noiembrie, în fața Sălii Polivalente din Reșița. Nu mai puțin de 20 de concurenți au îndurat frigul pentru a fi prezenți la cea de-a X-a ediție a acestei competiții!

La finele celor 7 runde de concurs blitz, locul I şi trofeul au revenit caransebeşeanului Alexandru Tunaru, care s-a impus în faţa rivalului Mihai Bolintiş. La juniori s-a impus Christian Arrydan Tamaş, urmat de Albert Drăgoi şi Cătălin Guţu. În competiţia junioarelor a câştigat Ştefania Molea, iar pe locul II s-a clasat Teodora Gavra. Competiţia veteranilor a fost câştigată de Ioan Calomfirescu, urmat de Marin Crăciun şi Dumitru Vlad. Categoria copiilor de 10 ani a fost câştigată de Dacian Gavra, iar la categoria 8 ani s-a impus Bogdan Andrei Grecu.

„Competiţia din acest an se derulează şi în cadrul proiectului «Promovarea şahului în comunitatea reşiţeană în 2020», proiect finanţat de către Consiliul Local şi Primăria Reşiţa, în cadrul programului de minigranturi «Încredere în Reşiţa». Astfel că am avut premiile în bani asigurate de familia Bicasz şi premii frumoase în cupe şi obiecte, asigurate de Primăria Reşiţa. Condiţiile meteo nu au fost foarte favorabile, cred că au fost 3-4 grade afară şi am fost siliţi, din cauza situaţiei medicale, să desfăşurăm competiţia în afara Sălii Polivalente, deşi avem sala noastră la câţiva paşi de aici. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, au fost 20 de participanţi şi asta ne bucură. Înseamnă că pasiunea pentru şah nu a dispărut în Reşiţa, ci dimpotrivă, trebuie doar să menţinem această flacără, chiar şi în aceste vremuri mai dificile”, a declarat Mihai Bolintiş, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

JCS-Ștefan Moraru