REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană continuă investiţiile în infrastructura educaţională preuniversitară, în această direcţie fiind semnat, joi, 7 mai, cu cei…
CARAȘ-SEVERIN – Peste 260 de polițiști, 653 de sancțiuni contravenționale, peste 250.000 de lei în amenzi – acesta este scurtul bilanț al minivacanței de Sfânta Maria!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul deputat cere impresionanta sumă după ce a fost ținută în condiții pe care le consideră inumane, plus că încheierea prin care s-a dispus arestarea, de către Tribunalul Caraș-Severin, a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Clădirile în paragină din zona centrală a Caransebeșului au fost din nou aduse în discuție la o recentă ședință a legislativului local!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a făcut un scurt bilanț al acțiunilor rutiere de weekend, aferente perioadei 5-7 august 2022, când oamenii legii au aplicat 501 sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. În plus, ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 34 de permise de conducere și certificate de înmatriculare!
REȘIȚA – A IV-a ediție a Cupei Reșița la lupte a reunit la start 140 de tineri sportivi, de la 17 cluburi din țară! Competiția s-a desfășurat în aer liber, la Complexul Sportiv „Francisc Vaștag” din cartierul Govândari și a fost organizată de CSȘ și CSM Reșița, în colaborare cu Primăria Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Asta va fi posibil datorită concursului din acest an „Susţine un ONG“ organizat de Fundaţia Orange, între cele şapte proiecte câştigătoare numărându-se şi proiectul „Salvăm Morile de Apă“!
CARANSEBEȘ – Asta pentru că spitalele suport Covid, cum este și cel din Caransebeș, pot achiziționa echipamente medicale și de protecție, cheltuielile urmând a fi decontate ulterior, inclusiv pentru achizițiile efectuate începând cu data de 1 februarie 2020!
CARAŞ-SEVERIN – Asta le-a spus preşedintele Consiliului Judeţean aleşilor judeţeni atunci când s-a pus problema creanţelor neîncasate de către AquaCaraş!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal va organiza pe data de 7 mai o videoconferință cu președinții asociaților județene de fotbal, în care se vor discuta variantele pentru încheierea sezonului!
REŞIŢA – Încă un proiect cu finanţare europeană a fost contractat luni, la Reşiţa, încă un bloc din capitala Banatului Montan va fi reabilitat termic, ceea ce va face ca locatarii să se bucure de un consum redus de energie pe viitor şi de condiţii mai bune de locuire!
CARAŞ-SEVERIN – Sfârşitul de săptămână a fost unul marcat de viteză, pe drumurile publice din judeţ, după cum ne spun poliţiştii rutieri cărăşeni!
REŞIŢA – Împrejurările, dată fiind starea de urgenţă, nu au făcut posibil un eveniment cultural în cetate, pentru a încununa această aniversare, însă oamenii de cultură i-au adus un omagiu virtual!
CARAŞ-SEVERIN – După revocarea din funcţie a managerului spitalului din Caransebeş, Adrian Cican, peste 2500 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne repunerea pe funcţie a acestuia!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în trecut minivacanţa de 1 Mai în judeţ punea doar problema găsirii vreunui loc amenajat legal unde să poţi face un grătar în linişte, acum, în loc de mici, ne-am înfruptat cu amenzi!
REŞIŢA – Fie că vorbim de Centrul Civic, de poduri, de şcoli sau grădiniţe, la Reşiţa, în mai toate zonele se lucrează. Potrivit primarului Ioan Popa, ritmul lucrărilor edilitare este unul susţinut, iar constructorii implicaţi nu şi-au luat vacanţă de Covid. Niciunul n-a oprit sau redus activităţile!





