577 de șoferi, sancționați pentru viteză în 7 zile - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă statisticile Poliției județului incriminează viteza excesivă drept principala cauză a accidentelor grave, apăsatul pedalei de accelerație pare să devină o pasiune pentru tot mai mulți dintre conducătorii auto!

Rezultatul impresionant a fost înregistrat în cadrul unei acțiuni RoadPol Speed, derulate în perioada 8-14 august, de polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe această linie, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pe drumurile publice din județ, pentru a preveni posibilele accidente cauzate de viteza excesivă și de cea neadaptată condițiilor de drum.

„Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au verificat peste 1.500 de autovehicule, fiind aplicate 577 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză. 17 conducători auto au fost înregistrați de aparatele de măsurare a vitezei în timp ce au depășit cu mai mult de 50 km/h limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum tranzitat, iar 2 șoferi au fost înregistrați circulând cu autovehiculul cu viteze peste limita admisă, de peste 70 km/h. Toți cei 19 conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, celor 17 fiindu-le reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, iar celor 2 care au depășit limita de viteză cu peste 70 km/h le-a fost reținut permisul de conducere pentru 120 de zile, fiindu-le eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. De asemenea, aceștia nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice“, informează Poliția județului.

Instituția amintește faptul că viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Fapt pentru care polițiștii cărășeni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație.

JCS-A.M.