Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

MOLDOVA NOUĂ – CupruMold Mining, care își dorește să susțină dezvoltarea fără precedent la Moldova Nouă cel puțin pentru 30 de ani, a început deja forajele de confirmare a resurselor de cupru din zonă. Amintim faptul că este vorba despre o investiție de peste 200 de milioane de euro, pentru care vor fi create cel puțin 1.000 de locuri de muncă!

CARANSEBEȘ – Managerul interimar, Călin Grozăvescu, a venit în Consiliul Local pentru a afla dacă se pot aloca banii promiși spitalului la începutul anului din bugetul local. Grozăvescu a ridicat problema la capitolul Diverse, întrebând conducerea municipalității dacă poate beneficia de vreun ajutor financiar, pentru că cei de la Enel bat la ușă!

CARANSEBEŞ – Dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti-Cultul mozaic, a trimis un comunicat de presă prin care îşi exprimă convingerea că sprijinul acordat de primarul Felix Borcean sinagogii din Caransebeş este unul firesc şi că „organele abilitate vor soluţiona în mod corect, transprent şi rapid acest caz“!