REȘIȚA – La Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster” a reînceput activitatea! Apa a fost reintrodusă în…
MOLDOVA NOUĂ – Turcii nu vin la Moldova Nouă singuri! Ei vor deschide poarta unei serii de alți investitori și vor genera o dezvoltare a zonei. Reprezentanții CupruMold Mining au prezentat, la Reșița, pentru oficialități și județ, investiția ce se va pune pe roate la Moldova Nouă!
REȘIȚA – Primăria Reșița vrea eficiență energetică pentru cinci imobile din Govândari și unul din Triaj!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Prima rundă a Diviziei B, Seria I, a Campionatului Național de șah pe echipe masculine a avut loc la finalul săptămânii trecute!
MOLDOVA NOUĂ – Cele trei imobile din Clisură vor beneficia de cofinanțare de 50% din partea bugetului de stat, după cum a stabilit Guvernul în ședința de miercuri, 24 august!
CARAȘ-SEVERIN – Pavel Roșca, președintele farmaciștilor cărășeni, crede că prevenirea la acest capitol trebuie făcută altfel, de specialiști, iar cei care au tentația consumului trebuie să știe foarte clar că sunt condamnați la moarte, iar copiii care cad pe acest drum sunt niște destine pierdute. Dependența este o boală și trebuie tratată ca atare!
REŞIŢA – Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici” Caraș-Severin își va relua activitatea cu publicul începând de marți, 2 iunie!
CARAȘ-SEVERIN – De 1 iunie, dar și în fiecare zi, Jurnal de Caraș-Severin și CAON vă urează, dragi copii, să fiți sănătoși și să vă bucurați de această parte curată a vieții, iar părinților vă urăm să vă bucurați de ei, cu ei. Toate zâmbetele din lume să fie ale voastre! Copilărie frumoasă!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful liberalilor reşiţeni spune că trebuie luată în calcul această variantă, întrucât înţelege cât este de greu să fii primar, mai ales într-o zonă dependentă de sprijinul financiar de la Guvern!
CARAŞ-SEVERIN – Proiecte importante s-au regăsit pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Caraș-Severin desfășurată zilele trecute. Iar preşedintele Silviu Hurduzeu continuă să facă proiecte pentru drumurile din judeţ!
CARAŞ-SEVERIN – Odată cu relaxarea măsurilor privind pandemia de coronavirus, salvamontiștii cărășeni se așteaptă la un număr mare de turiști pe traseele turistice din județ!
REŞIŢA – Reşiţenii care vor să-şi păstreze parcarea de domiciliu trebuie să-şi achite taxa aferentă până în data de 30 iunie, termen până la care a fost prelungit de municipalitate. Plata se poate face la Compartimentul de Parcări cu Plată (la Blocul 800), după următorul program: luni şi marţi, între orele 8.00 şi 16.00, miercuri şi joi, de la 8.00 la 18.00, iar vineri, de la ora 8.00, până la 13.30!
VALEA ALMĂJULUI – În această perioadă se desfășoară lucrări de ranforsare a sistemului rutier pe drumul județean DJ 571G, din DJ 571B până în localitatea Bănia, pe o lungime de 3 km. Lucrările vizează creșterea capacității portante a drumului, prin executarea unor noi straturi rutiere și lărgirea părții carosabile!
CARAŞ-SEVERIN – Scriu aceste rânduri ca elev al celui care a fost cărturarul Banatului de Munte, regretatul Valeriu Leu, personalitate culturală veritabilă, iubitor de carte veche, dar mai presus de toate Om şi Caracter deopotrivă!
REȘIȚA – Contractul lui Dorinel Munteanu cu CSM Reșița a ajuns la final, iar antrenorul cărășean nu va continua și din sezonul viitor pe banca rosso-nerilor!
REŞIŢA – Deşi nu este obligatoriu să meargă la şcoală, peste 95 la sută dintre elevii cărăşeni din anii terminali şi-au exprimat dorinţa de a participa la cursurile de pregătire!





