Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Odată cu relaxarea măsurilor privind pandemia de coronavirus, salvamontiștii cărășeni se așteaptă la un număr mare de turiști pe traseele turistice din județ!

Astfel, au fost verificate și marcate toate traseele turistice, iar începând cu jumătatea acestei luni este asigurată permanența în zonele: Muntele Mic-Țarcu, Muntele Semenic, Cheile Nerei, Cheile Carașului și Băile Herculane. Cu această ocazie, echipa Salvamont Caraș-Severin reamintește turiștilor amatori de drumeții care sunt cele mai importante reguli pentru un traseu fără griji.

Prima regulă este aceea ca, înainte de plecarea în excursie, turiştii să se informeze despre starea vremii, despre traseul care urmează să fie parcurs și gradul de dificultate al acestuia. De asemenea, pentru a urca pe munte sunt necesare un echipament adecvat şi o hartă a zonei. Din rucsac nu trebuie să lipsească lanterna cu baterii de schimb, telefonul mobil, busola și trusa de prim-ajutor. Salvamontiştii îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să aleagă traseele în funcție de pregătirea fizică și psihică a celui mai slab din grup. Este indicată utilizarea doar a traseelor marcate, urmărind marcajele și indicatoarele de traseu. În cazul apariției dificultăților pe traseu sau a înrăutățirii vremii este necesară retragerea la cea mai apropiată cabană. Nu se vor consuma în niciun caz băuturi alcoolice înainte și în timpul drumețiilor. În caz de rătăcire, trebuie păstrată unitatea grupului, turiştii să nu intre în panică şi să se mişte pe loc pentru a preveni hipotermia. Totodată, trebuie solicitat ajutor apelând numărul unic de urgență 112 sau 0Salvamont (0725826668), Dispeceratul Naţional Salvamont.

De asemenea, pasionații de drumeții nu trebuie să uite că pericolul de răspândire a noului Coronavirus nu a trecut. Se recomandă evitarea deplasării în grupuri mai mari de 3 persoane, păstrarea distanței și echiparea cu măști de protecție și soluții igienizante pe bază de alcool.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu