Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pentru acces facil la munte, primarul Reșiței vrea legătură rutieră între Valea Țerovei și cartierul Stavila. Concret, este vorba despre un tunel de aproximativ 800 m lungime, care ar porni din zona fostei uzine cocsochimice, pe sub Dealul Crucii și stația de tratare a apelor, pentru a ieși la lumină în curba din zona fostei fabrici de șamotă!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Sub sloganul „Avem obligația să fim pregătiți“, structurile de intervenție antiteroristă ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, împreună cu cele ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, au desfășurat un stagiu de pregătire, la Reșița, constând în antrenarea efectivelor pe linia acțiunilor speciale!

REȘIȚA – Inspectorul școlar general, prof. Carina Pristavu, a prezentat directorilor unităților de învățământ din Caraș-Severin noua lege propusă de Ministerul Educației! Ședinta s-a desfășurat marți, 23 august, în „Aula Magna” a Centrului UBB Reșița, iar noua lege vine cu o serie de modificări majore începând cu învățământul preșcolar și terminând cu cel liceal!

REŞIŢA – Reşiţenii care vor să-şi păstreze parcarea de domiciliu trebuie să-şi achite taxa aferentă până în data de 30 iunie, termen până la care a fost prelungit de municipalitate. Plata se poate face la Compartimentul de Parcări cu Plată (la Blocul 800), după următorul program: luni şi marţi, între orele 8.00 şi 16.00, miercuri şi joi, de la 8.00 la 18.00, iar vineri, de la ora 8.00, până la 13.30!