CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Timișoara, unde, în momentul de față, 75 la sută dintre pacienți…
REȘIȚA – Studenția se apropie de final pentru absolvenții Centrului UBB din Reșița. Azi a fost momentul robelor și al florilor. Urmează examenul de licență, în vederea căruia le urăm tuturor mult succes și să devină specialiști de renume în domeniile lor!
CARAŞ-SEVERIN – Declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean vine după ce în spaţiul public au apărut discuţiile dintre membrii Biroului Permanent Judeţean,…
REȘIȚA – Cupa Internațională de Para-karate a fost organizată zilele trecute de Comisia Națională de Para-karate (președinte Florin Boca), din cadrul Federatiei Romane de Karate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primăria Reșița vinde ce nu-i mai trebuie și ia peste 1,5 milioane de euro pe care-i investește în viitor!
REŞIŢA – Asta îşi doreşte Valeriu Nicolae să devină de fiecare dată când viaţa îl face praf şi trebuie să se ridice. Jurnalist, scriitor şi activist pentru drepturile omului, nu se sfieşte deloc să spună despre el însuşi că e ţigan. Ba chiar se consideră răsfăţat şi nu se simte minoritar. Cartea sa, apărută de puţin timp şi lansată recent în Caransebeşul natal şi la Reşiţa, se intitulează pe cât de simplu, pe atât de sugestiv „Ţigan ţăndări”!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful județului, care spune că o parte din rețeaua de drumuri este foarte proastă. Și a detaliat tronsoanele care vor beneficia de lucrări inclusiv anul viitor, pentru care este nevoie de aproximativ 90 de milioane de lei!
REŞIŢA – Cu puţin timp în urmă, Ministerul Sănătăţii a anunţat decesul femeii de 72 de ani din Zorlenţu Mare, care a fost transferată aseară la Timişoara de la Spitalul Județean Reșița. Este cel de-al 13-lea deces din România cauzat de noul coronavirus şi primul din Caraş-Severin!
REŞIŢA – Vor avea camere de supraveghere, corpuri de iluminat LED, într-un sistem care va şti ce becuri sau zone nu funcţionează, dar şi prize pentru încărcarea bicicletelor electrice!
CARAȘ-SEVERIN – Faptul că mai toată lumea ar trebui să stea pe acasă i-a pus pe treabă pe băieţii deştepţi care vor să scoată bani de pe oricine!
VEST – Potrivit colegilor de la tion.ro, consilierii locali timișoreni se pregătesc să-l facă cetățean de onoare pe Luca Novac, unul dintre cei mai cunoscuți instrumentiști din Banat, supranumit și „taragotistul de aur al BanatuluI”!
REȘIȚA – Femeia a fost internată sâmbătă în izolatorul de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Reșița, cu probleme respiratorii. Primul test pentru coronavirus, efectuat duminică, i-a ieșit negativ, cel de-al doilea, al cărui rezultat a venit azi, a fost pozitiv!
CARANSEBEȘ – Vremurile excepționale pe care le trăim cer măsuri excepționale de urgență în domeniul sanitar, astfel că, cel mai probabil de joi, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș devine unitate medicală pentru pacienții cu COVID-19, un spital suport, singurul de acest gen din județ!
CARAŞ-SEVERIN – Iar primarul comunei Lăpuşnicel, de care aparţine satul Şumiţa, spunea că face față cu greu, cu utilajul de deszăpezire, viscolului și zăpezii care măsoară între 80 cm și un metru și care continuă să cadă!
REȘIȚA – Patru eurocontainere, dintre care trei comandate de Primăria Reşiţa şi unul donat de o firmă reşiţeană, au fost instalate deja în curtea Spitalului Judeţean Reşiţa, alături de corturile pentru triaj!
ROMÂNIA – De azi, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă sau pentru a merge la serviciu!
CARAŞ-SEVERIN – Lor li se adaugă alte 32.600 de lei aplicate în cadrul activităţilor de prevenire a răspândirii Covid-19!