REŞIŢA – Un accident rutier s-a produs azi noapte în cartierul reşiţean Câlnic, unde un autoturism a lovit un stâlp…
CARAŞ-SEVERIN – În aceste zile, în cadrul mai multor ocoale silvice din cadrul RNP Romsilva se desfăşoară acţiuni de repopulare cu puieţi de păstrăv indigen!
REŞIŢA – Teatrul de Vest a deschis ediţia a treia a festivalului „New Wave Theatre” cu premiera „Visul unei nopţi de vară”. O comedie cu cântec şi descântec, vrăjită de jocul ielelor la capătul căreia… totul e bine când se termină cu bine. Sau „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”!
CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Timișoara, unde, în momentul de față, 75 la sută dintre pacienți cu COVID-19 care sunt internați sunt din alte județe, au trimis documente către autorități (Direcții de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății și Prefectura Timiș) în care cer ca județele limitrofe să-și întocmească „planul alb” și să trateze și să testeze pacienții cu COVID-19 în spitalele lor!
CARAŞ-SEVERIN – Ele sunt punctul culminant al unei poveşti care a izbucnit în ianuarie, când au fost incendiate patru tractoare…
CARANSEBEŞ – La Caransebeș, lucrările şi demersurile pentru autorizarea și redeschiderea aeroportului nu se opresc deloc!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Doi consilieri județeni din barca liberală au susținut în văzul lumii interesele PSD în ședința forului cărășean, dând încă o palmă cetățenilor care i-au ales și dezvoltării turismului!
REȘIȚA – Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Caraș-Severin au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un reșițean de 31 de ani. Documentul a fost emis în urma unei condamnări la 5 ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor!
CARANSEBEȘ – Asta i-a transmis liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, celui mai nou membru Forța Dreptei, Arin Ispas, fost până mai zilele trecute președintele PNL Caransebeș, despre care Vela credea în 2021 că va omogeniza echipa liberalilor caransebeșeni! Nu doar că nu a omogenizat-o, dar dacă mâine ar fi alegeri locale, PNL Caransebeș ar obține probabil cel mai slab scor electoral din istoria acestei organizații!
REŞIŢA – Dacă temperaturile tot urcă, municipalitatea reşiţeană are grijă să pună pe străduţele urbei arbori care să domolească dogoarea verii ce urmează. S-a început cu replantarea, care se face în zonele unde au fost încheiate recent lucrări edilitare, pentru care a fost necesară scoaterea copacilor!
CARAȘ-SEVERIN – Odată cu încălzirea vremii, în unele zone ale Caraș-Severinului te poți întâlni cu o parte din fauna din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Veștile sunt bune de la DSP, cel puțin în privința incidenței raportate în ultimele zile, atât la nivelul județului, cât și pe localități!
CARANSEBEȘ – E decizia luată de Consiliul Local Caransebeș, după un amendament al USR Plus la proiectul de HCL privind taxele și impozitele locale pentru anul viitor!
CARANSEBEȘ – Sute de caransebeșeni au venit sâmbătă seara să ia lumină de la Catedrala Episcopală, profitând de relaxarea, pentru câteva ore, a restricțiilor pe timp de noapte impuse de pandemia de Covid!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a jucat în deplasare ultima etapă din acest campionat, cu liderul Șoimii Lipova, partidă încheiată cu victoria gazdelor cu scorul de 2-1. Băieții antrenați de Constantin Arbănaș au terminat primul sezon de Liga 3 pe locul 9 în seria a VIII-a!
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a pierdut, scor 2-5, partida de acasă, cu CS Universitatea Alexandria, în optimile Cupei României. Pentru elevele lui Daniel Amariei au înscris Olga Zeziukina în minutul 52 și Adelina Ion în minutul 86, iar de cealaltă parte, pentru Alexandria au marcat Ana-Maria Boldeiu în minutul 3, Otilia Durlă în minutul 31, Cristina Tudorache în minutele 61 și 74 și Oana Dumitrache în minutul 88!
PIATRA SCRISĂ – În primele ore după ce s-a întors din concediu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a trecut la manșa elicopterului său și a efectuat un zbor extrem de periculos, transportând în ancoră, pe calea aerului, Crucea de la Mânăstirea Teiuș la Mânăstirea Piatra Scrisă!
REȘIȚA – În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, polițiștii cărășeni s-au mobilizat și pentru o altfel de acțiune, în încercarea de a face o mică bucurie unor familii numeroase din Reșița!


