Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – La Caransebeș, lucrările şi demersurile pentru autorizarea și redeschiderea aeroportului nu se opresc deloc!

Pentru Aeroportul din Caransebeş, veştile bune curg chiar dacă vremurile sunt grele. De ieri, 25 martie 2020, compania Regional Air Suport, care face parte din grupul de firme deţinut de omul de afaceri Dorin Ivaşcu, a achiziţionat 22% din acţiunile Aeroportului din Caransebeş, fiind efectuate toate formalităţile necesare. „Este vorba de acele acţiuni deţinute de Armaş, prin Argirom Internațional, firmă aflată în faliment. Mă bucur să am lângă mine pe dl Ivaşcu, un om deosebit, un specialist în aviaţie. În proprietatea lui Dorin Ivaşcu se află şi Aeroportul Tuzla, dar şi Romanian Air Service, o firmă ce are 400 de angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea pe Aeroportul Otopeni. Formalităţile au fost înregistrate deja la Registrul Comerţului“, ne-a spus omul de afaceri Gabriel Olariu.

De asemenea, autorizarea Aeroportului Caransebeș pentru curse de pasageri și cargo este aproape de final. Omul de afaceri a cheltuit sume importante și a făcut pași mari pentru ca funcţionarea aeroportului din Caransebeş să devină realitate. „Săptămâna viitoare vom depune actele pentru autorizarea aeroportului. RDS&RCS avea un stâlp imens, cu antene pentru telefonie mobilă, în zona de obstacol. Am găsit înţelegere la managementul companiei, în trei luni s-au făcut toate actele necesare, s-a obţinut autorizaţia şi au tăiat 14 metri din stâlpul înalt de peste 40 de metri. Paşii ceruţi de auditul Autorității Aeronautice Civile Române, care a fost la Caransebeş în octombrie 2019, au fost făcuţi. Urmează autorizarea ca și aeroport de aviație generală, pentru avioane de până la 20 de tone. Sper ca în aprilie să primim autorizaţia“, ne-a mai spus Gabriel Olariu.

JCS- Nina Curiţa