Progresul Ezeriș se pregătește de baraj - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a jucat în deplasare ultima etapă din acest campionat, cu liderul Șoimii Lipova, partidă încheiată cu victoria gazdelor cu scorul de 2-1. Băieții antrenați de Constantin Arbănaș au terminat primul sezon de Liga 3 pe locul 9 în seria a VIII-a!

Gazdele au deschis scorul în minutul 19, golul cărășenilor a fost marcat de Victor Lolea în minutul 49, iar Lipova a înscris golul victoriei pe final de joc, mai exact în minutul 88.

„Am ieşit cu fruntea sus, dar puteam să ieşim chiar mai bine. Partida a fost una echilibrată, diferenţa de locuri din clasament nu s-a simţit foarte mult. Probabil presiunea de pe umerii gazdelor şi-a spus cuvântul. Noi am venit să facem o partidă bună, o partidă frumoasă şi până la urmă în mare parte ne-a ieşit. E păcat totuşi că încă pierdem pe final de meci, luăm gol în minutul 88, dar asta este. Mergem înainte, vedem ce avem de făcut şi încercăm să ne concentrăm mai bine, să ne reparăm greşelile. Băieţii oricum au avut o atitudine extraordinară, au jucat cu dăruire. Am jucat pentru noi, pentru echipa noastră, nu ne-a interesat lupta dintre Şoimii Lipova şi Chişineu-Criş. Din păcate, în loc să facem noi 2-1, au făcut ei la o fază fixă şi asta a fost”, a declarat președintele Cristian Şodâncă.

Pentru echipa antrenată de Arbănaș urmează pregătirile pentru barajul de menţinere în acest eşalon.

Progresul Ezeriș: Birăescu, Dalea, Plută, Rimovecz, Mărgan, Jinga, Drăgoi, Giurică, Lolea, Marian Musteța și Străin. Rezerve: Spînu, Kawagoe, Secula, Petruț și Marius Musteța.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Costel Ștefan