REŞIŢA – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a prezentat ultimele detalii ale proiectului de reabilitare, modernizare şi dotare a Şcolii…
OȚELU ROȘU – Un lot de șapte sportivi din Caraș-Severin va participa la finalul lunii octombrie la Campionatul Mondial WKA!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BOCŞA – Azi-noapte, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au reținut pentru 24 de ore doi bărbați de 21 și 29 de ani, ambii din comuna Dognecea, bănuiți că în noaptea de 19 spre 20 august 2022, i-ar fi smuls unui bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, lanțul de aur pe care îl purta la gât!
CARANSEBEȘ – De data aceasta, tranșa de aparatură e plătită integral din cofinanțarea Primăriei Municipiului Caransebeș, în timp ce primele două au fost prin finanțarea Fundației Vodafone România!
REȘIȚA – Până în luna decembrie, Centrul de Tineret „Mansarda” derulează „Laboratorul de inițiative”, o campanie de promovare a voluntariatului și a ofertei de educație nonformală centrului!
CARAŞ-SEVERIN – Trei tineri, puşi pe fapte mari, au instalat corturi într-o poiană suspendată pentru a-i caza pe turiştii amatori de drumeţii, dornici să descopere ţinutul de poveste al cătunelor izolate din Munţii Cernei!
REŞIŢA – Decizia de înfiinţare a două centre de colectare a deşeurilor inerte – adică materiale provenite din construcţii şi mobilier – în municipiul Reşiţa s-a dovedit a fi un lucru bun, după cum informează autoritatea locală!
REȘIȚA – Neavând încă acces în sala de lupte, sportivii pregătiți de Adrian Dacica și de Florin Dință se pregătesc în aer liber, pe stadionul Gloria din Reșița!
ADVERTORIAL. PER Caraş-Severin a realizat un important transfer după ce membri de bază ai structurii ALDE Reșița s-au înscris la ecologiști!
REŞIŢA – Marţi, 4 august, a fost predat constructorului amplasamentul pentru realizarea investiţiei ce vizează „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa”. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 18 luni!
CARANSEBEŞ – La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din Caransebeş au ridicat o armă neletală cu aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării, care ar fi fost deţinută în mod ilegal de către un bărbat de 61 de ani din municipiu. Omul n-are permis de port armă, iar arma şi-ar fi cumpărat-o în urmă cu mai bine de 15 ani de la un magazin de profil!
CARAŞ-SEVERIN – Primarul oraşului vorbeşte despre cel mai mare proiect de asfaltare din ultimii 30 de ani, din Bocşa, incluzând 52 de străzi!
CARANSEBEŞ – Asta deși constructorul încearcă să mai obțină de la municipalitate o prelungire a termenului până la care să gate fațada! Primarul Caransebeșului a declarat însă că nu mai poate fi vorba de așa ceva, iar în cazul în care lucrarea nu este finalizată până la jumătatea acestei luni, se va trece la penalizarea constructorului timișorean!
REȘIȚA – Luptătorul reșițean Erich Loidl a participat recent la un stagiu de pregătire al lotului național, la Costinești. Până la sfârșitul acestui an, acesta va mai participa la alte două stagii de pregătire cu cei mai buni luptători din România, la Târgu Mureș și Izvorani!
CARANSEBEŞ – Încă trei cadre medicale au fost confirmate pozitiv la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş, însă cazurile sunt asimptomatice!





