OȚELU ROȘU – Antrenorul Adrian Lungu, de la Complex Gym Oțelu Roșu, a participat la finalul săptămânii trecute, la Petroșani,…
REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobat DALI-ul în vederea reabilitării energetice a Liceului de Arte „Sabin Păuța”. Valoarea totală a investiției este de 22,6 milioane de lei!
CARAŞ-SEVERIN – Cei opt studenţi străini, participanţi în cadrul unui proiect derulat în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara, au părăsit recent satul Valeapai. La plecare, ei au lăsat un cadou pentru locuitori!
BĂILE HERCULANE – Acuzat că va duce Primăria la faliment pentru cofinanţarea lucrărilor de reabilitare, Cristian Miclău spune că banii au fost deja alocaţi prin votul majoritar al consilierilor!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster” va fi deschis pe toată perioada verii, având în…
REȘIȚA – CSM Reșița s-a reunit miercuri, 1 iulie, la stadionul din Valea Domanului, dar jucătorii lui Alex Pelici nu s-au antrenat. Aceștia au făcut testele pentru coronavirus, iar dacă totul va fi în regulă, de joi fotbaliștii se vor apuca de treabă. Având în vedere faptul că se fac lucrări la suprafața de joc de pe stadion, antrenamentele vor avea loc pe terenul sintetic din Valea Domanului și la baza Gloria!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Din păcate, copacii rupţi sau smulşi din rădăcină şi acoperişurile luate de vânt nu mai reprezintă o noutate în judeţ. Aşa s-a întâmplat şi vineri seara, când o ploaie de o oră a făcut noi pagube. Imaginile pe care le-am surprins în cartierul Govândari din Reşiţa arată doar o mică parte a pagubelor despre care lăsăm imaginile să vorbească!
BĂILE HERCULANE – În lupta cu focul au intervenit trupe specializate din două județe. Chiar dacă pompierii militari au reușit să salveze o parte din încăperi, per ansamblu, obiectivele au fost devastate!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 174 de apeluri de urgență au primit salvatorii cărășeni în 2 ore și 10 minute. Din tot dezastrul, doar la Reșița au căzut copaci pe 20 de străzi!
GĂRÂNA – Cel mai lung tronson al traseului Via Transilvanica, ce traversează județul Caraș-Severin de la Băuțar pe Valea Cernei, Munții Semenic și Valea Almăjului și măsoară 256 de kilometri, a fost lansat sâmbătă, 24 iulie, în campingul de la Gărâna, după ce ultima bornă a fost montată vineri seara, la ora 23.30!
REŞIŢA – Ioan Popa, primarul Reşiţei, ne-a povestit cum s-a stabilit în Reşiţa şi cum s-a decis să ia în mâini frâiele administraţiei municipale. În primul mandat, a proiectat de 160 de milioane de euro, pentru acest ciclu sperându-se la alte 500!
CARANSEBEȘ – În ultimele zile, a circulat în spațiul public informația că cei de la AquaCaraș, pentru a-și eficientiza activitatea, ar vrea să taxeze apa de la fântânile publice pentru că se scurge în rețeaua de canalizare. Noua găselniță a operatorului de apă și canal a ajuns și la urechile primarului Felix Borcean, căruia nu i-a picat prea bine ideea ca municipiul să plătească pentru apa de la fântânile publice care se scurge în canalizare!
REŞIŢA – Asta spunea Ioana Mihăiescu, unul din cei mai renumiți arhitecți ai Banatului, în curtea Şcolii Pittner, referindu-se la starea deplorabilă în care arată 70% din monumentele ţării. Partea bună e că Şcoala Pittner intră în reabilitare!
CARANSEBEŞ – Un bărbat, bănuit de furtul unei borsete cu bani dintr-un autoturism, a fost identificat în scurt timp de poliţişti!
CARANSEBEȘ – Bhupinder Singh nu va mai fi directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), deși mai avea câteva luni din interimat. Decizia a fost luată vineri de primarul Caransebeșului și va intra în vigoare de luni, 26 iulie!
CARANSEBEȘ- Asta datorită poziționării geografice a municipiului de pe Timiș și Sebeș, dar și cu ajutorul lui Coco Galescu, căruia primarul Felix Borcean i-a mulțumit pentru acest gest!
CARAŞ-SEVERIN – În perioada 26 iulie – 4 august 2021, șapte tineri voluntari din cadrul Centrului de Voluntariat Reșița participă la un schimb de experiență în Tryavna, Bulgaria. Cei șapte sunt: Sara Cojocariu, Ionela Pleșan, Mădălina Gligor, Teodora Firu, Vlad Gogîltan, Daniel Miron și Remus Șerban!
REŞIŢA – Poliţiştii cărăşeni caută o tânără de 21 de ani, dispărută din Reşiţa. În noaptea de joi spre vineri, la ora 01.24, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați de către mama acesteia despre faptul că joi, 22 iulie, în jurul orei 18.00, Isabel Tîmpu-Dumitraşcu a plecat de la o terasă din centrul municipiului și nu a mai revenit!
CARANSEBEȘ – E vorba de bani pentru investiții urgente, necesare bunei funcționări a unității spitalicești!


