Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi au existat unele voci din PSD care au acuzat guvernul că primesc bani doar primăriile conduse de edili PNL, în Caraş-Severin în mai multe UAT-uri unde s-au decontat bani pentru lucrările pe PNDL, edilii sunt social-democrați!

Este vorba de Brebu Nou, avându-l primar pe Ioan Buda, Ciuchici – Ion Orbulescu, Carașova – Petru Bogdan, Obreja – Ion Peia sau Târnova – Petru Fara. L-am putea adăuga şi pe Nicolae Beg, însă de data aceasta el a candidat la Primăria Marga ca independent, nu din partea PSD. Nu au fost uitați nici edilii liberali de la Anina, Lăpușnicu Mare sau Naidăș.

Preocupat de dezvoltarea comunităţilor locale, deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, spune că investiţiile continuă, guvernul condus de prim – ministrul Florin Cîțu virând prin Ministerul Dezvoltării peste 102 milioane de lei pentru 153 de obiective de investiții realizate prin PNDL: „Astfel, pentru etapa I, a fost achitată săptămâna trecută o sumă de peste 12 milioane de lei pentru 14 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 90 milioane de lei pentru 139 de proiecte de investiții“. Pentru judeţul nostru s-au făcut următoarele plăţi: Brebu Nou – 227.203,67 lei; Ciuchici – 1.226.211,58 lei; Marga – 111.865,34 lei; Anina – 273.169,52 lei, Carașova (311 mii lei), Naidăș (492 mii lei), Obreja (553 mii lei), Târnova (164 mii lei), Lăpușnicul Mare (742 mii lei) și Consiliul Județean Caraș-Severin (838 mii lei).

La Ciuchici, UAT-ul căreia i s-a decontat cea mai mare sumă de bani din judeţ, primarul Ion Orbulescu spune că e vorba de achitarea lucrărilor efectuate la reţeaua de alimentare cu apă: „S-au primit bani doar pentru facturarea unei sume mai mici. Noi când am făcut actele, firma a mai lucrat, iar perioada aceea de două, trei săptămâni, nu a fost plătită. Aşteptăm o altă tranşă de bani să putem plăti constructorul. Doar în satul Macovişte s-au finalizat lucrările la reţeaua de alimentare cu apă, în prezent fiind începute lucrările în satul Ciuchici, pe trei străzi, acestea fiind întrerupte din lipsă de fonduri. În proiect sunt cuprinse satele Macovişte, Ciuchici şi Nicolinţ“.

La Anina, viceprimarul Daniel Danu, care are atribuţii de primar, spune că nu există lucrări sistate din cauza neefectuării plăţilor, acum fiind plătite lucrările care se fac la pavarea străzilor: „E vorba de pavarea Celnicului, strada Vasile Alecsandri, la care se lucrează acum. Se fac recepţii parţiale pe porţiunile lucrate şi se efectuează plăţile“. Termenul de finalizare al proiectului este luna august 2021.

La Brebu Nou, primarul Ioan Buda a specificat: „Noi avem trei facturi trimise pentru decontare la lucrări pe PNDL, cea în valoare de 227.203,67 lei fiind pentru pietruire drum şi pentru podeţe din proiectul «Modernizare străzi comuna Brebu Nou». Mai avem două facturi, tot pentru acest proiect, partea de asfaltare, însă nu a fost făcută încă inspecţia de către cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii“.

De altfel, şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Andrei Ungur, dă asigurări că programul PNDL nu s-a oprit, în continuare fiind primite facturi de la unităţile administrativ-teritoriale pentru plăţi.

JCS-Alexandra Gorghiu