CARAŞ-SEVERIN – Percheziţiile domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 29 octombrie, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş – în dosarul…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful PSD a negat că ar exista tensiuni între partenerii de guvernare, subliniind că rămânerea în coaliție este o datorie față de cetățeni, stabilitatea politică putând fi asigurată doar prin votul acestora!
REȘIȚA – Vechiul patinoar de lângă stadionul de atletism și bazinul de înot sunt în atenția lui Ioan Popa. Scriem asta după ce, în urma unei hotărâri de guvern de joia trecută, primul ministru a probat trecerea patinoarului în cauză de la Ministerul Sportului în proprietatea municipiului Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Sănătate ne transmite asigurări că suma de 77.500 de lei cu care a fost suplimentat bugetul pentru secțiile de ortopedie din Reșița și Caransebeș acoperă aproape în întregime listele de așteptare din cele două spitale de urgență!
CUPA MONDIALĂ – Qatar 2022 va fi a douăzeci și doua ediție de Campionat Mondial, competiție care se joacă o dată la patru ani, începând cu anul 1930. Meciul de deschidere va fi duminică, 20 noiembrie, de la ora 18 (TVR 1), între Qatar și Ecuador, pe stadionul „Al Bayt“, care a fost inaugurat în 2020 și care are o capacitate de 60.000 de locuri!
CARAȘ-SEVERIN – Liderii Partidului Social Democrat, în frunte cu președintele Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu şi Laurențiu Nistor, s-au aflat azi la Reşiţa pentru a susţine candidatura lui Silviu Hurduzeu la preşedinţia PSD Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – După ce Adrian Enășescu și-a anunțat demisia de la formația din Ezeriș, președintele Cristian Șodâncă s-a orientat repede. Drept urmare, Lucian Dobre a preluat echipa și a avut deja și un prim antrenament cu fotbaliștii Progresului!
REȘIȚA – Cei doi viceprimari au fost votaţi, marţi, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local Reşiţa. Deşi în sală au fost prezenţi doar 21 din cei 22 de consilieri, unul dintre ei – liberalul Aurică Borobar – a votat pe… WhatsApp. Numărătoarea a scos un scor de câte 21 de voturi atât pentru Mădălina Chiosa, cât şi pentru Adrian Dacica!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean vorbeşte despre o premieră politică pentru urbe, în sensul că şi judeţul are acum aceeaşi culoare, lucru care se va vedea în rezultate imediate!
OBREJA – Un tânăr de 21 de ani a sunat astăzi, în jurul orei 13.00, la 112, reclamând poliţiştilor din Caransebeş faptul că a fost agresat fizic de câteva persoane, în comuna Obreja!
REŞIŢA – Raportarea de marţi transmisă de Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin nu e deloc optimistă, deşi a fost semnalată o uşoară scădere a incidenţei cazurilor la mia de locuitori la nivelul judeţului. Scăderea este însă aproape nesemnificativă, respectiv de la 1,72 cât a fost luni, la 1,68!
CARAȘ-SEVERIN – Renumitul solist bănățean, originar din Cârpa, s-a ales cu o condamnare cu executare după ce polițiștii l-au prins că s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice!
CARAŞ-SEVERIN – Mâine, 28 octombrie 2020, cu începere de la ora 11.00, va avea loc ceremonia publică de constituire a Consiliului Județean Caraș-Severin!
REŞIŢA – Azi-noapte, în jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin au oprit pentru control, pe str.Timișoarei-Triaj din Reșița, un autoturism care circula din direcția Centrul Civic-Govândari, condus de un tânăr de 21 de ani, care în urma testării cu aparatul Drugtest, a fost depistat pozitiv pentru una dintre substanțele psihoactive, informează Poliţia judeţului!
REȘIȚA – Atleții de la CSM și CSU Reșița vor participa sâmbătă, la Campionatele Naționale de marș, competiție ce se va desfășura, din cauza pandemiei, la Buziaș!
REȘIȚA – Răzvan Daia, Raul Heimbach și portarul Boban Vuiță sunt primii handbaliști puși pe liber de CSM Reșița, după rezultatele neconvingătoare din acest campionat!





