BĂILE HERCULANE – Cărășeanul Avram Rădoi a obținut locul 3 la Campionatul Mondial de Powerlifting echipat, juniori, subjuniori și masters,…
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 19 august, cu scorul de 2-1, în fața formației CSC Dumbrăvița, în etapa a III-a a Ligii 2! Șocul produs de plecarea antrenorului Călin Cheregi se pare că a avut un impact pozitiv asupra echipei, iar rosso-nerii au spart gheața în Liga 2!
RAMNA – Pentru tronsonul Ramna-Valeapai, DALI-ul așteaptă de ani de zile să fie actualizat. Între timp, oamenii care vor să ajungă dintr-o localitate în alta sunt nevoiți să ocolească pe la Vermeș. Am reținut asta din discuția cu Ion Filip, locuitor al satului Valeapai, la nr. 45!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit situaţiei prezentate astăzi pe judeţe de către Grupul de Comunicare Strategică, în Caraş-Severin s-au înregistrat încă un deces şi o repozitivare!
CARANSEBEȘ – Dacă în prima parte a mandatului erau pe poziții antagonice cu Felix Borcean, iată că social-democrații din Caransebeș…
DELINEȘTI – Două echipaje de pompieri militari din Reșița și Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit de urgență aseară la un incendiu ce a cuprins un autovehicul de tip microbuz, pe DN 58, între Caransebeș și Reșița, în zona localității Delinești!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – În total, peste 50 de milioane de lei prin diverse proiecte, după ce primarul Felix Borcean a semnat azi un nou contract de finanțare destinat tuturor unităților de învățământ din Caransebeș!
VEST – Controale ale inspectorilor de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest, miercuri, în stațiunea Băile Herculane. Mai multe restaurante a fost închise temporar din cauza neregulilor găsite și au încasat amenzi de peste 150.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – În forma actuală a ordonanței de guvern, instituțiile de profil sunt cu un picior în groapă. Ne referim la proiectul de ordonanță apărut pe 2 august, conform căruia instituțiile de cultură își vor putea desfășura activitatea doar dacă au minim 50 de angajați, iar autoritățile locale vor putea investi în aceste instituții maxim 7,5% din veniturile proprii!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 28 august, scor 2-0, în deplasare, cu CS Armata Aurul Brad, în prima etapă a Ligii 3, Seria a VII-a. Atacantul senegalez Mediop i-a salvat pe rosso-neri cu dubla reușită pe final de joc, în minutele 81 și 93!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a remizat sâmbătă, 28 august, scor 0-0, în deplasare, cu CS Gilortul Târgu Cărbuneşti. A fost un festival al barelor, formația lui Dorian Arbănaș lovind de două ori stâlpii porții gorjene, iar gazdele de trei ori pe cei ai buturilor apărate de Birăescu!
CARAȘ-SEVERIN – Aflată la primul joc din Liga 3, Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 28 august, scor 0-3, partida de pe teren propriu, cu CSM Deva. Pentru oaspeți au înscris Iordache, Toiu și Doboș!
REȘIȚA – După o pauză de câțiva ani, municipiul Reșița va fi prezent din nou în Liga a IV-a din Caraș-Severin, prin înscrierea grupei de junior mari a clubului Mundo Reșița. Liga a IV-a Caraș-Severin va începe pe 11 septembrie, cel mai probabil cu participarea a 14 echipe!
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au organizat în Sala Polivalentă un turneu de verificare pentru a vedea ce mai trebuie să îmbunătățească în jocul lor până la startul campionatului Diviziei A, programat pentru data de 18 septembrie!
BĂILE HERCULANE – Judeţul Caraş-Severin este un judeţ bogat în zone şi obiective turistice, dar de multe ori, din păcate, căile de acces anevoioase ori absenţa mijloacelor de transport sunt o piedică în vizitarea acestor locuri deosebite! Este şi cazul renumitei staţiuni multimilenare Băile Herculane!
REŞIŢA- Deși, în primăvară, municipalitatea intenționa să organizeze Custom Reșița Festival în prima decadă din luna iulie, până la urmă evenimentul care a pus Reșița pe harta festivalurilor de muzică rock nu va fi organizat nici în acest an!
CARAŞ-SEVERIN – După cum știți, acum se votează on-line DESTINAȚIA ANULUI la nivel național, din punct de vedere turistic. Iar duminică este ultima zi pentru vot. Primul loc ar aduce investitori şi turişti!
LUPAC – După comuna Buchin, care a ieşit de sub restricţiile pandemice, a venit rândul comunei Lupac să sporească vigilenţa sub imperiul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2. Măsura a fost dispusă prin Hotărârea nr. 94, adoptată vineri în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, convocată de prefectul Cristian Gâfu!
REŞIŢA – S-au purtat discuţii pentru omologarea garniturii pe liniile municipiului de pe Bega, anul viitor. Celelalte garnituri sunt aşteptate în vara lui 2023!


