Direcţia Silvică şi-a desemnat cel mai bun pădurar - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Concursul profesional „Cel mai bun pădurar“, formă de bază a perfecționării pregătirii profesionale a celei mai numeroase categorii de personal silvic din structura ROMSILVA, se organizează anual de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA, la nivel local și național!

Ca fază intermediară a acestei pregătiri continue, în 31 august s-a desfășurat faza pe Direcția Silvică, organizată în cadrul Ocolului Silvic Moldova Nouă, la care au participat pădurari de la cele 17 ocoale silvice din subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin, practic câștigători ai fazei pe ocol.

„Principalele obiective ale concursului vizează cunoașterea, însușirea și aplicarea strategiei Romsilva și a ministerului de resort, în domeniul silviculturii, în condițiile specifice economiei de piață, a legislației în vigoare, a normelor tehnice și instrucțiunilor cu privire la gestionarea durabilă a pădurilor. De asemenea, vrem să stimulăm interesul pădurarilor pentru aprofundarea și perfecționarea studiului individual, în vederea aplicării în activitatea de producție a cunoștințelor de specialitate, cele mai actuale, precum și ridicarea nivelului de pregătire profesională. Şi nu în ultimul rând contează cultivarea dragostei și respectului pentru meseria de pădurar, creșterea răspunderii în muncă, pentru realizarea sarcinilor profesionale, întărirea ordinii și disciplinei de producție“, ne-a spus directorul Direcţiei Silvice Judeţene, Ion Tabugan.

Evaluarea cunoștințelor teoretice și practice ale concurenților a constat în 5 probe, respectiv: test grilă pentru testarea cunoștințelor teoretice, recunoașterea speciilor forestiere după lujeri cu frunze, semințe si ritidom, cubarea lemnului fasonat, întocmirea unui aviz în aplicația SUMAL 2.0 Avize, măsurarea înălțimii arborilor.

În urma jurizării probelor și a totalizării numărului de puncte obținute de participanți, locul I a fost ocupat de către Cornel Bălan, de la Ocolul Silvic Oravița. Pe locul doi s-a clasat Cosmin Gheorghe Marișescu de la Ocolul Silvic Moldova Nouă, iar locul III a fost ocupat de către Giovani Del Fior de la Ocolul Silvic Băile Herculane.

JCS-L.A.