De la 1 septembrie începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Municipalitatea reşiţeană dă startul ridicării maşinilor parcate neregulamentar. Ceea ce înseamnă că, odată parcat unde nu trebuie, vehiculul va fi ridicat şi depozitat. Proprietarul trebuie să achite amenda dată de poliţie, apoi să plătească 500 de lei pentru ridicare şi câte 100 de lei pe zi pentru depozitare!

Ridicarea maşinilor începe la 1 septembrie. Eu sper ca reşiţenii să înţeleagă şi să-şi parcheze maşinile acolo unde trebuie şi cum trebuie, pentru că altfel nu vor face altceva decât să genereze o sursă de venit pentru oraş. Nu e rău nici aşa, pentru noi, pentru oraş. Pentru ei va fi un pic mai dificil, pentru că trebuie să meargă, să le plătească şi să le recupereze“, a declarat primarul Ioan Popa.

Pe de altă parte, unii reşiţeni sunt dispuşi să plătească mii, chiar zeci de mii de lei pentru un loc de parcare de domiciliu. Ne-am obişnuit deja ca oamenii să se plângă de lipsa locurilor de parcare. Asta şi pentru că la noi nu e ca la alţii, unde cumpărarea unui vehicul este condiţionată de existenţa unui loc de parcare. Ioan Popa, primarul Reşiţei, crede însă că avem câte ne trebuie: „Sunt locuri de parcare suficiente în oraş, iar cei care au dificultăţi pot utiliza mijloacele de transport în comun, biciclete – le au gratis la dispoziţie!“.

În trecut, cei care uitau să-şi plătească parcarea şi ajungeau să se certe la licitaţie cu vecinii care, binevoitori, le urcau costul parcării la sume de câteva mii de lei. Întrebat dacă se confirmă zvonurile cum că un loc de parcare de domiciliu, taxat cu 149,94 de lei, ar fi ajuns la ultimele licitaţii undeva la 10.000 de lei, edilul a răspuns: „Ajunge până acolo unde oamenii sunt dispuşi să plătească! Am avut câteva situaţii hilare zilele trecute, nu ştiu detalii, dar ştiu că s-au încasat nişte sume fabuloase, asta e! Noi vrem să facem un oraş pentru oameni, nu un oraş pentru maşini. De aia introducem autobuze electrice, tramvaie, piste de biciclete, trotuare generoase pentru pietoni. Încercăm să facem oraşul la 10 minute, adică pe un areal de 10 minute să ai tot ce-ţi trebuie: grădiniţă, magazin, parc, loc de joacă, astfel încât să nu fii obligat să te mişti pe distanţe foarte lungi. Nu sunt prietenul automobiliştilor! Sunt prietenul oamenilor care circulă pe picioare, cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun!“.

JCS-A.M.