REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean spune că lucrurile avansează tot mai sigur spre modernizarea şi reabilitarea căii ferate care leagă…
REȘIȚA – FC Progresul Ezeriș a pierdut vineri, 17 martie, scor 1-2, cu CS Armata Aurul Brad, în penultima etapă a Seriei a VII-a a Ligii 3!
CARAȘ-SEVERIN – Circul, că despre el este vorba, a dispărut ca prin minune de pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe a forului județean!
REŞIŢA – Pe lângă închiderea şcolilor, grădiniţelor, creşelor, municipalitatea a decis suspendarea activităţilor sportive pentru copii şi juniori, închiderea Bazinului Olimpic, a centrelor de zi (în cazul cărora cantinele vor continua să funcţioneze) şi a multor alte obiective care implică mulţi participanţi!
REȘIȚA – TUR Reșița a dispus măsuri de dezinfecție zilnică a autobuzelor și microbuzelor din flota de transport a companiei!
CARAȘ-SEVERIN – Fiul cel mic al fostului primar Marius Damian și al actualului primar Maria Damian, Antonio Damian, a murit noaptea trecută într-un grav accident de circulație, în apropiere de Petroșnița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Investiția aparține Primăriei Caransebeș, astfel că din această săptămână cei aproape 1200 de elevi au din nou acces la consultații și tratamente dentare gratuite!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 11 martie, scor 3-2, partida de pe teren propriu cu ACS Viitorul Șimian, din etapa a XVI-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Chiar dacă echipa lui Adrian Enășescu a câștigat, „croații” au rămas pe același loc în clasament, 6, cu 24 de puncte. Pentru Voința au înscris Banac, Săndescu și Cristodulo!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a pierdut vineri, 10 martie, scor 0-3, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, în etapa a XVI-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Greșelile din defensiva Progresului s-au văzut, din păcate, și pe tabela de marcaj!
REŞIŢA – Atât înseamnă relaţia-aventură pe care Vera şi Fiodor o trăiesc în două momente, la un interval de un an. Ea e soţia divorţată tânjind încă după afecţiunea fostului soţ infidel. El e soţul încă nedivorţat, care calcă strâmb de câte ori prinde ocazia. O poveste cu minciuni reciproce, şantaj şi vieţi complicate, jucată pe scena Teatrului de Vest de Camelia Ghinea şi Marius Tudor în premiera „Doi pe o bancă”.
CARAŞ-SEVERIN – Edilul crede că numărul impresionant de paturi a atras prea mult personal auxiliar, în detrimentul specialiştilor medicali. La noul spital judeţean, ajuns în faza studiului de fezabilitate, se vrea aparatură performantă şi personal calificat, inclusiv asistente cu facultate!
REȘIȚA – ACS Banat Girls a remizat duminică, 14 martie, scor 1-1, în deplasare, cu Selena Constanța. Scorul a fost deschis de gazde în minutul 35 prin Niculina Volimăreanu, iar fotbalistele reșițene au reușit să egaleze pe final de joc, în minutul 87, prin Violeta Mitsul!
REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean s-a vaccinat împotriva Covid-19, la unul din centrele de vaccinare din municipiu!
CARANSEBEŞ – Fostul sediu al Arhivelor Naționale din Caransebeș, devenit pericol public de ani buni, a fost readus în atenția consilierilor locali!
REŞIŢA – Aceasta a fost decizia luată de consilierii locali, cu privire la prelungirea cererilor pentru construcţiile provizorii aflate în proximitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – Totul s-a întâmplat doar în prima decadă a lunii martie, iar fenomenul, deşi pare impresionant, e doar în etapa debutului…
CONSTANTIN DAICOVICIU – Proiectul de modernizare a drumurilor vicinale în comună cuprinde trei trasee, acestea fiind alese de conducerea administraţiei publice locale!
CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de presă din Caraș-Severin a plecat sâmbătă, 13 martie, spre o lume mai bună. În ciuda firii vesele și a faptului că părea mereu un om sănătos, Covidul nu l-a iertat nici pe Lord Gogu, cum îi spuneau prietenii.
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de sâmbătă, 13 martie, cu formația CSM Slatina.
