12 bocșeni întorși din Italia, opriți la Cenad - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Așa cum la Giurgiu a fost oprit astăzi un autocar cu 21 de români care s-au întors din Italia pe o rută ocolitoare, ca să scape de carantină, și la Cenad au fost opriți 12 bocșeni care-și doreau să revină în județ!

Potrivit comisarului șef de poliție Tiberiu Bociat, șeful Punctului Comun de Contact Cenad, „astăzi în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-au prezentat la intrarea în țară 12 cetățeni români, șase adulți și șase minori, care călătoreau în trei autoturisme înmatriculate în Italia. Cu ocazia efectuării formalităților, persoanele au declarat polițiștilor de frontieră că vin din localitatea Torino, Italia si că doresc să ajungă acasă, în localitatea Bocșa, județul Caraș-Severin“.

Ei, bine, planurile lor au fost date peste cap atunci când, la controlul sanitar, reprezentantul DSP Timiș i-a informat că vor intra în regim de carantină timp de 14 zile. Așa că au întors-o, declarând că vin, de fapt, din Germania, în pofida numerelor de pe mașini.

Cei 12 s-au supărat foc și „au devenit recalcitranți, solicitând finalizarea formalităților de frontieră și permiterea continuării călătoriei, motiv pentru care polițiștii de frontieră“ s-au văzut nevoiți să le ceară ajutorul polițiștilor și jandarmilor timișeni.

Până la urmă, spiritele s-au calmat, astfel că „în prezent cele douăspezece persoane au înțeles necesitatea măsurilor dispuse, urmând a fi preluate de reprezentanții DSP Timiș și plasate într-un loc de carantină. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 326 C. Penal, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun“, a mai precizat Tiberiu Bociat.

JCS-A.M.