Caraş-Severin, Romania

ANINA – După un început bun de sezon în Liga a IV-a, CSO Anina a înregistrat spre finalul anului 2022 câteva înfrângeri, cauzate și de faptul că unii dintre titulari s-au accidentat. În partea a doua a sezonului, antrenorul Nelu Badea se va baza pe fotbaliștii tineri din lot, pentru ca în vară să încerce construirea unei echipe cu care Anina să atace prima poziție în campionatul viitor!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, în ultima ședință a Consiliului Local de la finele anului trecut. Este vorba de Asociația Sportivă Municipală Fotbal Caransebeș, coordonată la un moment dat de oficiali ai Regionalei CFR Timișoara precum Alexandru Silvășan sau liderul sindical Mitică Apostu!

CARAŞ-SEVERIN – Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe din 2020 a Consiliului Judeţean s-a aflat şi un proiect referitor la încercarea de refinanțare a unor credite cu dobânzi foarte mari pe care le are administrația județeană și pentru care se dorește obținerea unor sume de bani prin emiterea unor obligațiuni pentru stingerea acestor datorii!