Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – A nins azi-noapte pe Semenic şi pe Muntele Mic şi ninge în continuare, stratul de zăpadă mărindu-se de la o oră la alta!

Iubitorii muntelui, dar mai ales cei care practică sporturile de iarnă pot răsufla, în sfârşit, liniştiţi fiindcă stratul de zăpadă depus azi-noapte pe munţi tot creşte, datorită ninsorilor abundente. Pe Muntele Semenic zăpada măsura 30 cm marţi, în jurul orei 11.00, iar pe Muntele Mic 20 cm, teleskiul Nordica funcţionează şi, în plus, după prânz s-a dat drumul şi la telescaunul Vâlsanu. Cei care au deja cartele pe Nordica, se precizează pe pagina de Facebook weSKI-Muntele Mic, pot să-şi mărească abonamentul, iar cei care nu au cartele pot să-şi ia de la baza pârtiei. Pe camerele web se vede clar că ninge abundent, de aceea cei care se aventurează sunt îndemnaţi să fie precauţi, cu atât mai mult cu cât este ceaţă. Pârtia a fost bătătorită în cursul dimineţii, însă aceasta a fost din nou acoperită cu zăpadă, pentru că ninge în continuu.

Şi pe Muntele Semenic imaginile transmise live de camerele web de pe pârtia Goznuţa sunt superbe, iar potrivit previziunilor meteo va ninge în continuare astfel că, cel mai probabil, instalaţiile de cablu vor porni în acest weekend. Şi pe Muntele Mic drumul e practicabil, deocamdată. La Văliug însă încă nu e zăpadă, deci cine intenţionează să urce pe Semenic pe schiuri, ar fi bine să renunţe.

JCS-A.G.